Primul preşedinte de stânga din Columbia va depune jurământul. Gustavo Petro a promis reforme majore

  • Noul preşedinte al Columbiei va fi investit astăzi oficial în funcţie
  • Gustavo Petro va depunde jurământul de onoare
  • Petro a promis reforme majore în timpul campaniei electorale
334 afișări
Imaginea articolului Primul preşedinte de stânga din Columbia va depune jurământul. Gustavo Petro a promis reforme majore

Sursa foto: Hepta

Fostul senator şi primar al Bogotei, Gustavo Petro,  va depune jurământul duminică şi va deveni primul preşedinte de stânga al Columbiei. Petro, care a fost luptător de gherilă în tinereţe, l-a învins pe  nepopularul Ivan Duque cu o majoritate zdrobitoare de voturi.

În vârstă de 62 de ani, noul preşedinte columbian a promis reforme majore în timpul campaniei electorale. Columbia se confruntă cu inegalitatea economică şi violenţa cartelurilor de droguri, implicate în traficul internaţional cu stupefiante.

Concret, Petro a promis că va creşte taxele pentru cei bogaţi, va investi în sănătate şi educaţie şi va reforma poliţia după o represiune brutală a protestelor împotriva inegalităţii de anul trecut, care a fost condamnată la nivel internaţional. Totodată, vrea să oprească exploatarea resurselor proprii de petrol, va promova energia curată şi va reactiva relaţiile diplomatice şi comerciale cu guvernul lui Nicolas Maduro din Venezuela, suspendat din 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici