Proteste în Rusia. Poliţia a reţinut peste 5.000 de protestatari care îl susţin pe disidentul rus, Aleksei Navalnîi

  • Poliţia a anunţat în decursul săptămânii trecute că protestele sunt considerate ilegale şi cei care ies în stradă vor fi reţinuţi şi riscă să fie urmăriţi penal.
  • Protestatarii au mărşăluit spre închisoarea unde Navalnîi este reţinut şi au urlat mesaje precum ”Eliberaţi-l acum!”.
  • Yulia, soţia lui Navalnîi, s-a alăturat şi ea protestatarilor şi a ieşit în stradă.
  • Secretarul de Stat al Americii, Antony Blinken, a condamnat violenţele poliţiei ruseşti împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor.
742 afișări
Imaginea articolului Proteste în Rusia. Poliţia a reţinut peste 5.000 de protestatari care îl susţin pe disidentul rus, Aleksei Navalnîi

Poliţia rusească a reţinut peste 5.000 de protestatari duminică, după ce zeci de mii de oameni au ieşit în stradă sa ceară eliberarea lui Navalnîi, înfruntând frigul şi ameninţarea cu puşcăria, scrie Reuters.

Într-o demonstraţie de forţe, poliţia a închis străzile care duc spre Kremlin şi staţiile de metrou din Moscova. Protestatarii au mărşăluit spre închisoarea unde Navalnîi este reţinut şi au urlat mesaje precum ”Eliberaţi-l acum!”. La un moment dat, un cordon de protestatari au ridicat mâinile în faţa echipajelor de poliţie şi au scandat ”Nu suntem inamicii voştrii”.

Yulia, soţia lui Navalnîi, s-a alăturat şi ea protestatarilor şi a ieşit în stradă, deşi cu o seară înainte a spus că a avut un atac de panică, de frica repercusiunilor pe care oamenii le-ar putea suferi din cauza ieşirilor în stradă. ”Sunt conştientă că trăim într-o ţară lipsită de legi, unde corupţia conduce. Mi-aş dori să trăim altfel”.

Yulia Navalnya a fost şi ea reţinută, alături de ceilalţi 5.021 de protestatari, conform grupului de monitorizare OVD-Info. Ea a fost eliberată în decurs de câteva ore.

”Dacă rămânem tăcuţi, o să vină după noi mâine”, a scris Yulia pe contul său de Instagram înainte de a participa la proteste.

Pentru aliaţii lui Navalnîi, protestele sunt şi o formă de susţinere, după ce mai mulţi dintre ei au fost luaţi în vizor şi se află în arest. Unul dintre cei reţinuţi este fratele lui Navalnîi, Oleg.

Poliţia a anunţat în decursul săptămânii trecute că protestele sunt considerate ilegale şi cei care ies în stradă vor fi reţinuţi şi riscă să fie urmăriţi penal. Cu toate acestea, mii de oameni au mărşăluit duminică pentru Navalnîi. Aliaţii disidentului rus s-au organizat pe reţelele de socializare. Ei au modificat de nenumărate ori locul de întâlnire şi astfel au îngreunat misiunea poliţiei, de dispersare a grupurilor.

Secretarul de Stat al Americii, Antony Blinken, a condamnat violenţele poliţiei ruseşti împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor. Ministrul de externe din Rusia a răspuns acuzaţiilor şi i-a numit pe americani ipocriţi, acuzându-i că sprijină şi încurajează o lovitură de stat. ”Cu toţii ştim că asta fac americanii deobicei, recurg la violenţe şi ucid”, a declarat ministrul de externe.

Aleksei Navalnîi este acuzat de încălcarea termenilor eliberării sale condiţionate. Instanţa va decide marţi dacă va fi condamnat la 3 ani de închisoare. Leonid Volkov, un aliat apropiat lui Navalnîi, i-a încurajat pe protestatari să vină la tribunal şi să-l susţină pe Navalnîi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici