Revine AstraZeneca în Italia

  • Italia a decis să vaccineze iar cu AstraZeneca
  • Autorităţile italiene spun că vor să vaccineze 80% din populaţie până în septembrie
  • Germania, Franţa şi Slovenia vor relua vaccinarea cu AstraZeneca, săptămâna aceasta
  • Danemarca, Suedia şi Norvegia vor să mai aştepte
182 afișări
Imaginea articolului Revine AstraZeneca în Italia

Revine AstraZeneca în Italia

Italia şi-a ridicat interdicţia temporară de vaccinare împotriva AstraZeneca. Decizia a venit după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a spus că serul este sigur şi eficient.

Cu toate acestea, încrederea oamenilor faţă de vaccin a scăzut drastic. Italienilor care refuză să se vaccineze cu AstraZeneca li se va oferi o alternativă, însă vor mai avea de aşteptat.

Autorităţile spun că Italia trebuie să dubleze cele 200.000 de vaccinări pe zi pe care le făcea înainte de suspendare pentru a putea vaccina 80% din populaţie până în septembrie.

„Beneficiile vaccinului AstraZeneca sunt mult mai mari decât riscurile. Prin urmare, vaccinul este benefic şi sigur pentru actuala campanie de vaccinare fără limită de vârstă şi fără contraindicaţii substanţiale.", a declarat Nicola Magrini, director general AIFA

Pe lista ţărilor care vor relua administrarea vaccinului se află şi Germania, Franţa şi Slovenia.

Ele vor începe administrarea serului AstraZeneca de astăzi, iar Spania, Cipru şi Portugalia de săptămâna viitoare.

Uite ce zice coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia.

„După cum ştiţi, planul de vaccinare a suferit o pauză în ceea ce priveşte vaccinul AstraZeneca şi va reveni din nou pe drumul cel bun de luni. Vom relua planul şi îl vom accelera pentru a-şi reveni după întârzierea de după aceste cinci zile fără a vaccina cu AstraZeneca”, a precizat Henrique Gouveia e Melo, şeful echipei de vaccinare COVID-19 din Portugalia.

Mai sunt şi ţări care spun că momentan nu vor relua vaccinarea cu serul AstraZeneca. Danemarca, Suedia şi Norvegia vor să mai aştepte.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici