România şi Portugalia au predat Italiei conducerea misiunii de Poliţie Aeriană sub comandă NATO

România şi Portugalia au predat Italiei, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi, în Baza Aeriană din Šiauliai, Lituania, conducerea celei de-a 63-a rotaţii a misiunii de apărare a integrităţii spaţiului aerian al Ţărilor Baltice, desfăşurată sub comandă NATO.

407 afișări
Imaginea articolului România şi Portugalia au predat Italiei conducerea misiunii de Poliţie Aeriană sub comandă NATO

Cele două naţiuni aliate - România şi Portugalia - au lucrat împreună, timp de patru luni, din aprilie până în iulie, detaşamentul român asigurând misiunea de Poliţie Aeriană Întărită, iar detaşamentul portughez misiunea de Poliţie Aeriană.

În cadrul ceremoniei de predare - primire (Hand over – Take over), comandorul Cosmin Vlad, comandantul detaşamentului românesc „Carpathian Vipers”, şi maiorul Tomás Virgílio, comandantul detaşamentului portughez, au predat, în mod simbolic, aliaţilor italieni Cheia Spaţiului Aerian Baltic. Cheia reprezentând un simbol şi o garanţie a angajamentului NATO de a asigura protecţia şi integritatea statelor membre în faţa oricărei posibile ameninţări aeriene.

La activitate au luat parte comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţi ai Ambasadei României la Vilnius, ai Comandamentului Aerian Aliat (AIRCOM) şi ai Italiei, Lituaniei şi Portugaliei.

Detaşamentul Carpathian Vipers, compus din patru aeronave de luptă F-16 multirol şi 100 de militari, a fost dislocat în perioada aprilie – iulie 2023 în Baza Aeriană Šiauliai, Lituania, şi a executat misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO, alături de Forţele Aeriene Portugheze, în cadrul celei de a 62-a rotaţii a misiunii de apărare a integrităţii spaţiului aerian al Ţărilor Baltice.

Prima misiune reală de interceptare executată a fost în prima săptămână de la preluarea responsabilităţilor de la partenerii francezi. Până la finalul misiunii, aeronavele F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost alertate de Centrul de operaţii aeriene NATO din Uedem, Germania, de peste 25 de ori, rezultând aproximativ 50 de ieşiri ale avioanelor.

Pentru Forţele Aeriene Române aceasta a fost a doua dislocare în Lituania, prima misiune de Poliţie Aeriană fiind executată în perioada august-octombrie 2007, cu un detaşament format din 67 de militari şi 4 MiG -21 LanceR de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici