Românii au contribuit la reapariţia pojarului în SUA, după ce fusese eradicat în 2000

Românii se află printre cei care au readus pojarul în Statele Unite ale Americii, unde, anul trecut, au fost descoperite 222 de cazuri, după ce sistemul sanitar reuşise eradicarea acestei boli în 2000, relatează Bloomberg, în ediţia online.

1062 afișări
Imaginea articolului Românii au contribuit la reapariţia pojarului în SUA, după ce fusese eradicat în 2000

Românii au contribuit la reapariţia pojarului în SUA, după ce fusese eradicat în 2000 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Bloomberg susţine, citând un raport al Centrului pentru Controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) din Atlanta, că în 2011 s-au înregistrat cazuri de pojar în 31 de state americane. 86% dintre cele 222 de cazuri au apărut la persoane care nu au fost vaccinate împotriva bolii. Numărul cazurilor din 2011 este de peste trei ori mai mare decât media celor înregistrate în SUA în ultimii zece ani.

Potrivit sursei citate de Bloomberg, virusul extrem de contagios a fost adus în SUA de străini.

Campania de vaccinare a făcut ca SUA să declare pojarul eradicat acum 12 ani, însă cei care au călătorit în şi din afara ţării, precum şi părinţii care, din diferite motive, au evitat vaccinarea, au făcut posibilă revenirea bolii.

Aproape jumătate dintre cazurile înregistrate în 2011 şi aduse direct din afara SUA îşi au originea în Europa, în special din Franţa, Italia, România, Spania şi Germania, notează Bloomberg, citând raportul organizaţiei americane.

"Cei nevaccinaţi împotriva pojarului se expun şi îi expun şi pe alţii la riscurile acestei boli, precum şi complicaţiilor. Sunt expuşi riscurilor în special cei prea mici pentru a fi vaccinaţi, la care apar, uneori, cele mai grave complicaţii, în cazul infectării", afirmă directorul Centrului Naţional pentru Imunizare şi Boli din cadrul CDC, Anne Schuchat, care a precizat că boala, deşi eradicată în SUA, este încă larg răspândită în lume.

Potrivit datelor CDC preluate de Bloomberg, anul trecut, 20 de milioane de oameni din întreaga lume au făcut pojar, iar 164.000 dintre ei au murit din această cauză.

Dintre acestea, 37.000 s-au înregistrat în Europa, lucru de luat în calcul de americanii care vor să ajungă, în vară, la Jocurile Olimpice de la Londra, aceştia fiind sfătuiţi să se vaccineze.

Tot în 2011, aproximativ 85% dintre cei care au făcut pojar erau eligibili pentru vaccinare. Boala este letală în unul până la trei cazuri dintr-o mie de pacienţi.

Şi anul acesta, cazurile de pojar par să aibă o incidenţă ridicată, până în acest moment fiind raportate 25 de cazuri în SUA, mai scriu cei de la Bloomberg, citând datele CDC.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici