Prima pagină » Știri externe » Rusia anunță un „memorandum” de pace pentru Ucraina înaintea noilor negocieri de la Istanbul

Rusia anunță un „memorandum” de pace pentru Ucraina înaintea noilor negocieri de la Istanbul

Rusia spune că a pregătit un document cu condițiile sale pentru încheierea războiului din Ucraina și îl va prezenta reprezentanților ucraineni la o nouă rundă de negocieri directe programate pentru luni, 2 iunie, la Istanbul.
Rusia anunță un „memorandum
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat că delegația rusă, condusă de Vladimir Medinski, va prezenta acest „memorandum” și va oferi explicațiile necesare în timpul întâlnirii, transmite AFP.

Medinski, politolog și fost ministru al culturii, a mai condus și echipa rusă în prima rundă de discuții directe dintre cele două țări, care a avut loc pe 16 mai la Istanbul – prima astfel de întâlnire din ultimii trei ani.

Lavrov a mulțumit din nou Turciei pentru găzduirea negocierilor, menționând confirmarea primită de la omologul său turc Hakan Fidan în timpul vizitei acestuia la Moscova.

Ucraina nu a reacționat încă la acest anunț.

Eforturile diplomatice pentru oprirea conflictului s-au intensificat recent, în contextul în care președintele american Donald Trump face presiuni asupra ambelor părți pentru medierea unei soluții la războiul care durează de trei ani.

Conținutul concret al memorandumului rus nu a fost dezvăluit.