Serghei Riabkov a discutat vineri cu ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa.
„Ambasadorului i-a fost atrasă atenţia în legătură cu iniţiativa provocatoare a Chişinăului, care solicită ca tema retragerii totale a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova să fie inclusă pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale ONU. Rusia consideră acest pas, care ignoră motivele reale ale prezenţei contingentului limitat rus în regiunea Transnistria, drept o nouă măsură dintr-o serie de acţiuni ostile luate recent de politicieni de la Chişinău care nu vor îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale”, precizează Serghei Riabkov, conform unui comunicat al Ministerului rus de Externe citat de agenţia Tass.
„Cei care iniţiază acţiuni care nu reprezintă aspiraţiile unei părţi semnificative a populaţiei Republicii Moldova, trebuie să înţeleagă că vor apărea inevitabil efecte negative asupra cooperării bilaterale şi asupra procesului de soluţionare a crizei din Transnistria”, atrage atenţia Ministerul rus de Externe.
Republica Moldova a cerut sprijinul Naţiunilor Unite pentru a obţine retragerea în totalitate a contingentului rus de menţinere a păcii staţionat în regiunea separatistă moldoveană Transnistria.
Citeşte şi: Oficial UE: Marea Britanie trebuie să renunţe la „gândirea soluţiilor magice” în negocierile pe tema Brexit
Citeşte şi: Donald Trump impune noi sancţiuni împotriva regimului din Venezuela/ SUA, acuzate că încearcă să declanşeze criză umanitară în statul din America de Sud