Şeful de cabinet al lui Orban: Salah Abdeslam ar fi organizat unele dintre atacurile de la Paris în Budapesta

Unul dintre presupuşii organizatori ai atacurilor de la Paris, Salah Abdeslam, a intrat în contact cu migranţi blocaţi în Gara Keleti din Budapesta care au eludat înregistrarea, a anunţat joi Janos Lazar, şeful de Cabinet al lui Viktor Orban, confirmând informaţii din presa belgiană, relatează MTI.

3941 afișări
Imaginea articolului Şeful de cabinet al lui Orban: Salah Abdeslam ar fi organizat unele dintre atacurile de la Paris în Budapesta

Şeful de cabinet al lui Orban: Salah Abdeslam ar fi organizat unele dintre atacurile de la Paris în Budapesta

Serviciile secrete ungare nu aveau, la vremea respectivă, informaţii în baza cărora să acţioneze, a declarat Lazar în această conferinţă de presă.

Ele au primit informaţii de la organizaţii partenere abia mai târziu, a precizat el.

Şeful de Cabinet al lui Orban a insistat că traversarea teritoriului Ungariei de către 230.000 de persoane - fără să fie înregistrate - a reprezentat o îngrijorare la Budapesta.

Postul belgian RTL a dezvăluit miercuri că Salah Abdeslam, presupusul organizator dar şi participant la atacurile teroriste de la Paris s-a întâlnit în Ungaria cu doi bărbaţi care, după ce s-au întors din Siria, s-au detonat în timpul atacurilor.

Potrivit RTL, care a citat o sursă judiciară, anchetatorii cred că cei doi necunoscuţi ar putea să fie doi membri ai comandoului veniţi din Siria.

Salah Abdeslam a fost controlat - pe 9 septembrie - la frontiera austriacă, la întoarcerea din Ungaria. El se afla la bordul unui automobil închiriat în Belgia, a precizat sursa citată.

Cu o lună înainte, presupusul jihadist a fost controlat - pe 4 august - în Grecia, în momentul îmbarcării pe un feribot care pleca spre Bari, în Italia, potrivit RTL.

Aceste elemente susţin ipoteza potrivit căreia Salah Abdeslam, care a închiriat două automobile şi o locuinţă folosite de către membri ai unui comando, era cel puţin logisticianul reţelei.

Urme de ADN arată că se afla în automobilul marca Renault Clio care i-ar fi adus pe atacatorii sinucigaşi la Stade de France.

Anchetatorii presupun că acesta s-a dus ulterior în arondismentul al XVIII-lea cu scopul de a comite un atentat - revendicat de către Statul Islamic (SI), dar care nu a fost comis niciodată -, unde a fost găsită maşina.

Anchetatorii nu ştiu dacă fugarul, a cărui urmă s-a pierdut în Belgia, a renunţat la plan sau dacă a avut o problemă tehnică, de exemplu cu centura de explozivi.

Premierul Manuel Valls declara luni că nu poate confirma prezenţa în Siria a acestui francez, care locuia în Belgia, subliniind că este vorba despre o "ipoteză".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici