Jeanne Shaheen este cea care a reprezentat delegația bipartizană a Congresului SUA la masa rotundă de luni seara cu jurnaliștii români organizată de Ambasada SUA la București. Ceilalți doi membri, senatorul republican Thom Tillis și senatorul democrat Chris Murphy nu au mai putut lua parte la întâlnire din motive personale și profesionale.
„Vreau să încep prin a le mulțumi gazdelor noastre din România de astăzi. Am avut o zi cu adevărat fascinantă. Am reușit și să ieșim din București și să vedem puțin din peisajul rural. Am mers la centrul de antrenament unde sunt antrenați piloții de avioane F-16. Am fost foarte impresionați de munca care se desfășoară acolo și cred că acest lucru întărește motivul pentru care suntem aici și mesajul pe care vrem să-l transmitem poporului român și aliaților noștri, și acesta este că România este unul dintre cei mai puternici, mai loiali și mai importanți aliați ai Americii, și am văzut asta din nou astăzi, când ne-am întâlnit cu oamenii de aici”, a declarat senatoarea SUA.
Masa rotundă cu jurnaliștii din România a avut loc la scurt timp după întâlnirea delegației SUA cu președintele Nicușor Dan și în contextul în care ambasadorul desemnat, Daryl Nirenberg, a trecut de toate etapele și este pe cale să își preia postul la București.
„Am avut ocazia să ne întâlnim cu președintele dumneavoastră, cu ministrul de Externe și cu ministrul Apărării și am ajuns chiar în avion în această dimineață cu ministrul Apărării, așa că am avut ocazia să discutăm despre mai multe domenii de interes reciproc legate de securitatea națională și apărare și despre modalitățile în care cooperăm și așteptăm cu nerăbdare să cooperăm mai mult în viitor”, a detaliat Jeanne Shaheen.
Potrivit senatoarei, ambasadorul desemnat al SUA în România, Daryl Nirenberg, este foarte entuziasmat să își preia postul și va continua să acorde prioritate oportunităților de a restabili relația puternică a Statelor Unite ale Americii cu România.
„Unul dintre lucrurile pe care le știu ca politician – și sunt sigur că le auziți de la oficialii dumneavoastră de aici – este că guvernele se pot schimba, liderii se pot schimba, dar relația care există între poporul român și poporul Statelor Unite va continua și am văzut acest lucru din nou azi. Așadar, suntem încântați că, datorită acestui parteneriat, NATO este mai puternic, România este mai puternică și Statele Unite sunt mai puternice. Și acesta este un mesaj foarte important de transmis adversarilor noștri, în special lui Vladimir Putin și Rusiei”, a precizat membra Congresului SUA.
Membra Congresului SUA a fost întrebată dacă românii ar mai putea considerea SUA drept un prieten, deplin angajat în parteneriatul strategic, având în vedere raportul recent al Comisiei juridică din Camera Reprezentanților a SUA, care indică România ca exemplu negativ din cauza anulării alegerilor sale și, de asemenea, din cauza excluderii României din programul Visa Waiver, dar și în contextul discuțiilor recurente reducerea prezenței militare americane în România.
„Permiteți-mi să abordez raportul Comisiei juridice, care este un document ideologic partizan, căruia nimeni nu îi acordă atenție în sistemul de apărare din Statele Unite sau în public. Credem că este eronat, nefondat în fapte. Nu-i acordăm nicio atenție. Așadar, poporul român ar trebui să-l ignore pentru că nu duce nicăieri. Pot garanta asta”, a declarat senatoarea democrată Jeanne Shaheen.
Întrebarea a venit după ce Comisia juridică din Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicanul Jim Jordan, un apropiat al președintelui SUA, Donald Trump, a publicat, la începutul lunii un raport de 160 de pagini în care acuză Comisia Europeană că a interferat în alegerile prezidențiale anulate din România și că cenzurează dreptul fundamental la libera exprimare.
„După cum știți, avem un Congres cu două camere și două partide reprezentate. Partidul majoritar din Cameră a decis să adopte o abordare foarte partizană față de tot felul de probleme, iar aceasta este una dintre ele”, a declarat senatoarea democrată Jeanne Shaheen.
„În ceea ce privește Programul Visa Waiwer, am fost aici în 2023 și am auzit despre importanța acestui programul pentru România. Senatorul Dick Durbin din Illinois și cu mine ne-am întors în Statele Unite și am introdus pe traseul legislativ un proiect de lege care avansa foarte pozitiv sub administrația anterioară, administrația Biden. Din păcate, aceasta a fost tergiversată sub administrația Trump și vom continua să insistăm pentru că știm că este importantă pentru România”, a adăugat senatoarea SUA.
Referitor la echipele militare, sistemul de apărare din cadrul administrației Trump a decis că va retrage unele trupe din Europa.
„Aceasta este una dintre decizii, nu am fost de acord cu acea decizie, dar din păcate nu a fost decizia mea. Unul dintre lucrurile pe care le-am inclus în proiectul de lege privind apărarea, care a fost adoptat cu un sprijin bipartizan puternic în ambele camere, a fost o cerință de a evalua și de a fi în contact cu Congresul înainte de a lua astfel de decizii. Așadar, sperăm că acest lucru se va întâmpla în viitor și că vor auzi de la un Congres bipartizan că noi credem că este foarte important să avem în continuare trupe americane pe flancul estic”, a completat Jeanne Shaheen
„România ar trebui cu siguranță să considere în continuare SUA ca pe un prieten, deoarece SUA consideră România ca pe un prieten și un aliat foarte important”, a subliniat senatoarea americană.