Senatul Universităţii Semmelweis îi retrage titlul de doctor preşedintelui ungar
Senatul Universităţii Semmelweis a decis joi să îi retragă titlul de doctor preşedintelui ungar Pal Schmitt, pe care acesta l-a obţinut în 1992, relatează MTI.
Senatul Universităţii Semmelweis îi retrage titlul de doctor preşedintelui ungar (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Anterior, membri ai consiliului pentru studii universitare de doctorat al Universităţii Semmelweis au propus retragerea titlului de doctor acordat preşedintelui Pal Schmitt, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora acesta a plagiat părţi din teza sa de doctorat.
Site-ul săptămânalul ungar HVG a prezentat acuzaţiile de plagiat în ianuarie, iar în februarie a fost creată o comisie de investiagaţie pentru a examina teza de 215 pagini intitulată "O analiză a programului Jocurilor Olimpice Moderne". Schmitt a fost acuzat că a copiat parţial sau integral 180 de pagini din lucrare.
Schmitt a fost ales preşedinte al Ungariei în 2010, pentru un mandat de cinci ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Finlanda îndeamnă Europa să îşi intensifice eforturile de apărare împotriva ameninţării ruse
-
ISW: Putin nu va renunţa la obiectivele sale de a ocupa în totalitate Ucraina
-
Reconfigurarea relaţiilor SUA-Marea Britanie: Planurile lui Keir Starmer pentru un parteneriat economic strategic
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO