Serviciile americane de informaţii ştiu foarte puţine despre situaţia din Iran

Serviciile americane de informaţii ştiu foarte puţin despre ceea ce se întâmplă în Iran, iar capacitatea lor de a "schimba cursul evenimentelor este foarte slabă", a declarat duminică Dianne Feinstein, care conduce comisia pentru Informaţii din Senat.

71 afișări
Imaginea articolului Serviciile americane de informaţii ştiu foarte puţine despre situaţia din Iran

Serviciile americane de informaţii ştiu foarte puţine despre situaţia din Iran (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oficialii americani implicaţi în operaţiuni clandestine au fost interogaţi săptămâna aceasta de comisie, a declarat senatorul democrat, citat de CNN.

"Pot spune că din cunoştinţele mele, nu a existat nici o ingerinţă în alegerile" prezidenţiale contestate de la 12 iunie şi "nu a existat nici o manipulare a poporului după alegeri", a precizat Feinstein.

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a acuzat duminică Statele Unite şi Marea Britanie de "ingerinţă" în afacerile interne iraniene, iar ministrul de Externe Manushehr Mottaki a afirmat că Marea Britanie s-a implicat în sabotarea alegerilor.

"Atacând Statele Unite şi Marea Britanie, aceştia (liderii iranieni) încearcă să scape de propria responsabilitate" în criza politică ce durează de la 12 iunie şi în timpul căreia manifestaţiile au fost dur reprimate, a insistat Feinstein.

Informaţiile obţinute de serviciile americane din Iran nu sunt de bună calitate, a adăugat aceasta.

"Cred că este o ţară în care în prezent este foarte dificil să obţii informaţii. Cred deci că posbilitatea noastră de a ne deplasa în zonă şi a schimba cursul evenimentelor este foarte slabă, ca să fiu sinceră", a conchis ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici