Siria: Un mare impuls pentru preşedintele Bashar al-Assad din partea unui stat arab. Ambasadă redeschisă la Damasc

Emiratele Arabe Unite urmează să-şi redeschidă joi ambasada de la Damasc, a anunţat Ministerul de Informaţii din Siria, o mişcare care reprezintă un mare impuls diplomatic pentru preşedintele Bashar al-Assad din partea unui stat arab care i-a sprijinit în trecut pe oponenţii săi, relatează Reuters.

3870 afișări
Imaginea articolului Siria: Un mare impuls pentru preşedintele Bashar al-Assad din partea unui stat arab. Ambasadă redeschisă la Damasc

Siria: Un mare impuls pentru preşedintele Bashar al-Assad din partea unui stat arab. Ambasadă, redeschisă la Damasc

Ambasada a fost închisă încă din primele luni ale conflictului sirian care a izbucnit în 2011.

O notă de informare trimisă de administraţia siriană către jurnalişti i-a invitat să acopere evenimentul care va avea loc la ora locală 13:30, la ambasada din cartierul Abu Rummaneh, din capitala Damasc.

Emiratele Arabe Unite a fost unul dintre statele din regiune care a sprijinit grupările care luptau împotriva lui Assad, deşi rolul său era mai puţin proeminent decât cel al Arabiei Saudite, Qatarului sau Turciei, au anunţat surse rebele.

La aproape opt ani de la începerea conflictului, Assad şi-a recăpătat controlul asupra majorităţii teritoriului sirian cu sprijinul Rusiei, Iranului şi a grupurilor susţinute de Iran, cum ar fi gruparea Hezbollah din Liban.

La începutul acestei luni, preşedintele sudanez Omar al-Bashir a devenit primul şef de stat arab care a vizitat Damascul de la începutul conflictului sirian. Liga Arabă a suspendat aderarea Siriei în 2011.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici