Soţii Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, fondatorii BioNTech, premiaţi de statul german cu unul dintre cele mai înalte onoruri pentru dezvoltarea vaccinului anti-Covid

  • Fondatorii companiei farmaceutice germane BioNTech au primit Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania.
  • A fost primul premiu acordat personal de preşedintele german anul acesta.
  • Împreună cu partenerul său, gigantul farmaceutic american Pfizer, BioNTech a dezvoltat un vaccin ARNm împotriva Covid-19.
2141 afișări
Imaginea articolului Soţii Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, fondatorii BioNTech, premiaţi de statul german cu unul dintre cele mai înalte onoruri pentru dezvoltarea vaccinului anti-Covid

Foto: Profimedia

Fondatorii companiei farmaceutice germane BioNTech, care a dezvoltat unul dintre primele vaccinuri împotriva Covid-19, au primit vineri Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, notează dpa.
 
Ozlem Tureci şi Ugur Sahin au primit Crucea Comandorului Cavalerului Ordinului de Merit, unul dintre cele mai înalte onoruri conferite de statul german, de către preşedintele Frank-Walter Steinmeier la Palatul Bellevue, reşedinţa prezidenţială.
 
A fost primul premiu acordat personal de preşedintele german anul acesta. La ceremonie a fost prezent şi cancelarul Angela Merkel.
 
"Descoperirea revoluţionară salvează vieţi umane, salvează mijloacele de trai, asigură supravieţuirea noastră socială, economică şi culturală," a spus preşedintele Steinmeier.
 
Împreună cu partenerul său, gigantul farmaceutic american Pfizer, BioNTech a dezvoltat un vaccin ARNm împotriva Covid-19, primul autorizat în Uniunea Europeană, în decembrie 2020.
 
Sahin a declarat la primirea premiului că populaţia germană nu ar trebui să fie demoralizată de al treilea val al pandemiei de Covid.
 
"Am parcurs deja două treimi din drum - ultima parte, următoarele şase luni, vor cere mult de la noi. Trebuie să ne unim din nou forţele şi nu trebuie să ne lăsăm demoralizaţi de acest al treilea val, care va dura probabil mai mult,” a spus Sahin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici