Statele Unite ale Americii fac presiuni asupra Tunisiei pentru a reveni pe calea democraţiei

  • Consilierul american pentru securitate naţională îl îndeamnă pe preşedintele Tunisiei să revină pe „calea democraţiei”
  • Preşedintele Kais Saied l-a demis săptămâna trecută pe primul ministru al ţării şi a preluat controlul executiv al ţării
  • Adversarii politici ai lui Saied l-au criticat că a preluat puterea prin lovitură de stat
1051 afișări
Imaginea articolului Statele Unite ale Americii fac presiuni asupra Tunisiei pentru a reveni pe calea democraţiei

Sursa foto: profimedia

Consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, îl îndeamnă pe preşedintele Tunisiei să contureze o revenire rapidă pe „calea democraţiei”, relatează Reuters.

Preşedintele tunisian Kais Saied, pe fondul stării naţionale de urgenţă generată de pandemie şi a slabei guvernări incapabile să gestioneze situaţia, şi-a permis să îl demită pe primul ministru al ţării. Mai mult decât atât, preşedintele Saied a îngheţat activitatea parlamentului şi a preluat controlul executiv. Adversarii săi politici au criticat mişcarea pe care au catalogat-o drept lovitură de stat.

În cadrul unei convorbiri telefonice, Sullivan i-a subliniat lui Saied necesitatea „formării rapide a unui nou guvern, condus de un prim-ministru capabil să stabilizeze economia Tunisiei şi să facă faţă pandemiei COVID-19, precum şi să asigure revenirea la timp a parlamentului ales”, se arată într-o declaraţie oficială lansată de Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici