Statele Unite plănuiau să detoneze o bombă nucleară pe Lună

Statele Unite elaboraseră, în anii 1950, un plan care prevedea detonarea unui dispozitiv nuclear pe Lună. Planul, care a primit numele de cod "Project A-119", a fost elaborat de Forţele Aeriene americane în anul 1958, perioadă în care Statele Unite şi Rusia erau în plin Război Rece şi într-o cursă a înarmării nucleare.

1928 afișări
Imaginea articolului Statele Unite plănuiau să detoneze o bombă nucleară pe Lună

Statele Unite plănuiau să detoneze o bombă nucleară pe Lună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Oamenii erau foarte îngrijoraţi de prima misiune rusească în spaţiu şi de realizările majore ale Uniunii Sovietice din acea perioadă. De aceea, Statele Unite aveau nevoie de o realizare notabilă. Acest proiect avea rolul de a asigura lumea că Statele Unite vor putea menţine un echilibru strategic în relaţia cu URSS", explică fizicianul Leonard Reiffel, care a condus proiectul, informează CNN.

Într-un raport din 1959, Reiffel scria următoarele lucruri despre acest proiect strict secret: "Scopul detonării unei bombe nucleare pe Lună este triplu: ştiinţific, militar şi politic".

Planul prevedea lansarea unei rachete intercontinentale de pe Terra şi detonarea încărcăturii nucleare a acesteia pe Lună. Unii experţi au avertizat că o astfel de explozie risca să distrugă în totalitate satelitul natural al Pământului. "În niciun caz. Ar fi fost o explozie microscopică în comparaţie cu mărimea Lunii", explică Reiffel.

"Dar, până la urmă, am vrut să evităm contaminarea suplimentară a mediului natural radioactiv de pe Lună cu substanţe de pe Terra", a explicat Reiffel, astfel că proiectul a fost abandonat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici