SUA vor să semneze cu Rusia un nou Tratat START în 2008 - ambasador

Statele Unite vor face tot posibilul pentru ca noul Tratat privind armele strategice (START) să fie semnat în 2008, a declarat marţi ambasadorul american în Rusia, William Burns, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

22 afișări
Imaginea articolului SUA vor să semneze cu Rusia un nou Tratat START în 2008 - ambasador

SUA vor să semneze cu Rusia un nou Tratat START în 2008 - ambasador (Imagine: Mediafax Foto)

După expirarea Tratatului START II, în 2009, Rusia şi Statele Unite nu vor putea deţine peste 1600 de vectori nucleari şi 6.000 de ogive fiecare.

Documentul a stat la baza Tratatului de reducere a potenţialului strategic ofensiv (PSO), numit şi Tratatul de la Moscova, care a fost semnat de Statele Unite şi Rusia în 2002 şi a intrat în vigoare în 2003.

"Este greu de spus când va fi semnat noul Tratat START. Totuşi, vom depune eforturi pentru a obţine progrese substanţiale până la sfârşitul anului", a declarat ambasadorul american pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

Potrivit lui, semnarea unui nou tratat nu va fi importantă doar pentru stabilitatea strategică între Statele Unite şi Rusia. Semnarea acordului "ar demonstra lumii întregi că avem o atitudine responsabilă faţă de gestionarea arsenalului nuclear şi că facem tot posibilul pentru a stopa proliferarea nucleară", a subliniat Burns.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici