Sute de turiști sunt blocați pe insula Socotra din Yemen. Asta după ce zborurile lor au fost anulate din cauza tensiunilor care au cuprins țara în ultimele zile, au declarat luni oficialii locali pentru AFP.
„Avem peste 400 de turiști străini… zborurile lor au fost anulate”, a declarat Yehya ben Afrar, viceguvernatorul orașului Socotra, responsabil cu cultura și turismul, potrivit Le Figaro.
Un reprezentant al guvernului a confirmat informația spunând că 416 turiști sunt blocați pe insulă. Peste 60 dintre aceștia sunt ruși, au mai transmis autoritățile locale.
Arabia Saudită a bombardat marți orașul portuar Mukalla din Yemen, după ce în zonă a sosit un transport de arme din Emiratele Arabe Unite. Armele sunt livrate forțelor separatiste din Yemen, susținute de conducerea EAU.
Arabia Saudită a catalogat acțiunile „extrem de periculoase”. Ca urmare, incidentul a tensionat și mai mult relațiile dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, țări vecine din Peninsula Arabică și aflate în concurență pe probleme economice și politice.
Mișcarea separatistă din sudul Yemenului a anunțat o constituție și intenția de a organiza un referendum privind independența față de nord. Emiratele Arabe Unite au anunțat că își retrag trupele din Yemen la scurt timp după declarația separatiștilor.