Potrivit oficialilor federali citați de AP, membri ai Gărzii Naționale din Texas au fost instalați într-un centru al Rezervei Armatei SUA din statul Illinois miercuri dimineață. Deși misiunea exactă nu a fost clarificată, operațiunea este legată de intensificarea aplicării legilor privind imigrația și combaterea criminalității în marile orașe.
Guvernatorul Illinois, democratului JB Pritzker, a confirmat prezența trupelor și a anunțat că statul a deschis o acțiune în justiție pentru a bloca desfășurarea acestora, acuzând Casa Albă că transformă militarii în „pioni politici”.
În Memphis (Tennessee), șefa Poliției, Cerelyn Davis, a declarat că un grup de comandanți federali se află deja în oraș pentru a pregăti sosirea contingentului. Guvernatorul republican Bill Lee a precizat că trupele vor sprijini forțele de ordine locale „în misiuni de aplicare a legii și menținere a ordinii publice”, fără a oferi detalii suplimentare.
Desfășurarea are loc în contextul în care președintele Donald Trump a reiterat, la începutul celui de-al doilea mandat, intenția de a utiliza Legea Insurecției, care permite președintelui să trimită trupe federale în state ce „sfidează legea federală” sau „nu pot controla violențele”.
Administrația Federală a Aviației (FAA) a impus restricții de zbor deasupra Centrului de Rezervă al Armatei din Elwood, Illinois, invocând motive de securitate.
De la începutul anului, administrația Trump a discutat despre sau a dispus desfășurarea trupelor Gărzii Naționale în mai multe orașe americane, inclusiv Portland, Los Angeles, San Francisco, Baltimore și New Orleans.