Tineri şomeri germani, angajaţi la o firmă românească cu trei euro pe oră

Centrele de plasare ale Agenţiei germane pentru ocuparea forţei de muncă au trimis zeci de tineri şomeri să lucreze la o companie românească pentru un salariu de trei euro pe oră, relatează luni un post de televiziune german.

30 afișări

Cel puţin şase agenţii din totalul de 44 câte numără landul Renania de Nord - Westfalia, din vestul Germaniei, au facilitat, în cadrul unui proiect de formare pentru tinerii şomeri, angajarea lor în serviciile de restaurare ale unei companii româneşti care se ocupă de croaziere fluviale, potrivit Frontal21, o emisiune difuzată de postul de televiziune ZDF.

Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a declarat că anchetează acest caz. "Cunosc un caz, în care contractul de muncă (...) prevede plata a 3,4 euro pe oră", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al agenţiei din Renania de Nord - Westfalia, Werner Marquis.

Este vorba despre un tânăr care a depus plângere la Parchetul regional împotriva agenţiei de plasare a forţei de muncă din oraşul Remscheid. Potrivit Frontal21, salariul net real este de trei euro pe oră, din cauza orelor suplimentare care ridică numărul săptămânal de ore lucrate la 70.

"Pentru moment, nimeni altcineva nu a depus plângere, dar vom desfăşura o anchetă" şi vom "analiza cooperarea noastră" cu firma românească, a declarat Marquis, care a recunoscut lacune în activitatea de plasare a forţei de muncă în străinate a unor agenţii.

Contractul de muncă nu contravine legii româneşti, dar "este contrar bunelor moravuri" în Germania, a explicat Marquis.

Un lider de sindicat contactat în cadul emisiunii a calificat condiţiile de muncă de pe vasele de croazieră româneşti drept "comparabile cu sclavia".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici