Trei israelieni, ucişi de rachete lansate din Fâşia Gaza

Trei israelieni au fost ucişi, joi dimineaţa, de o rachetă lansată asupra oraşului Kiryat Malakhi, situat în apropiere de Fâşia Gaza, în sudul Israelului, a anunţat poliţia.

332 afișări
Imaginea articolului Trei israelieni, ucişi de rachete lansate din Fâşia Gaza

Trei israelieni, ucişi de rachete lansate din Fâşia Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite uşor de o rachetă Grad lansată împotriva unei clădiri rezidenţiale din Kiryat Malakhi", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld.

"Forţele noastre sunt la faţa locului, precum şi serviciile de intervenţie", a adăugat Rosenfeld.

Televiziunea a difuzat imagini cu un apartament devastat, situat la ultimul etaj al unui imobil afectat din plin de un proiectil.

Poliţia a anunţat că rachete lansate din Gaza cad fără întrerupere pe teritoriul Israelului, în special în oraşele Ashdod, Ashkelon, Gan Yavne, Kiryat Gat şi Beer Sheva, capitala deşertului Negev, situată la 40 de kilometri de teritoriul palestinian, provocând pagube materiale.

Aceste tiruri de rachetă au loc în cea de-a doua zi a operaţiunii militare israeliene "Stâlpul Apărării" împotriva grupurilor armate din Fâşia Gaza, declanşată o dată cu eliminarea, miercuri, a lui Ahmad Jaabari, şeful operaţiunilor militare ale mişcării palestiniene Hamas, care a promis o ripostă masivă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici