Trimisul special al SUA în America de Sud îl acuză pe Chavez de iresponsabilitate

Un oficial din cadrul Departamentului american de Stat, care se ocupă de America de Sud, l-a acuzat miercuri pe preşedintele venezuelan Hugo Chavez că dă dovadă de iresponsabilitate afirmând că un acord militar americano-columbian ar crea un climat belicos în regiune.

19 afișări
Imaginea articolului Trimisul special al SUA în America de Sud îl acuză pe Chavez de iresponsabilitate

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Credem că nu este responsabil ca un lider ca preşedintele Chavez să vorbească depsre un «vânt de război», deoarece nu serveşte cauzei păcii în această regiune", a declarat Christopher McMullen, adjunctul secretarului de Stat pentru zona Anzilor, Brazilia şi Conul sudic, după o reuniune cu ministrul uruguyan de Externe, Gonzalo Fernandez.

Chavez a făcut aceste declaraţii în urmă cu 15 zile, la summitul Uniunii sud-americane a naţiunilor (Unasur), organizat la Quito. Marţi, el a adâncit conflictul, evocând o "declaraţie de război" şi cerându-i ministrului său de Externe, Nicolas Maduro, să pregătească o "rupere" a relaţiilor diplomatice cu ţara vecină.

McMullen a fost deja în Brazilia şi urmează să meargă în Argentina pentru a înlătura îngrijorările liderilor acestor ţări pe tema acordului care le va permite Statelor Unite să folosească şapte baze militare din Columbia.

Un summit extraordinar al Unasur va fi organizat vineri la Bariloche, în Argentina, pentru a se încerca dezamorsarea tensiunilor generate de acest acord.

McMullen a reafirmat la Montevideo că Statele Unite nu vor să instaleze baze în reigune şi că vor încerca doar să ajute tehnic Columbia în lupta acesteia împotriva traficului de droguri şi a grupurilor armate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici