UE şi SUA vor începe discuţii care ar putea pune capăt tarifelor metalurgice impuse de Trump

Uniunea Europeană şi Statele Unite vor începe discuţiile pe tema tarifelor siderurgice impuse de preşedintele Donald Trump, relatează CNBC.

394 afişări
Imaginea articolului UE şi SUA vor începe discuţii care ar putea pune capăt tarifelor metalurgice impuse de Trump

Într-o declaraţie comună, luni, reprezentanţii comerciali americani şi europeni au declarat că sunt în căutarea „unor soluţii înainte de sfârşitul anului” care să abordeze supracapacitatea din sectorul siderurgic.

Această problemă a influenţat relaţiile transatlantice mai bine de doi ani.

Statele Unite au impus un tarif de 25% pentru oţelul european şi 10% pentru aluminiu în iunie 2018, din motive de securitate naţională.

UE a contestat această decizie şi, după mai multe încercări eşuate de a ajunge la un acord cu administraţia Trump, blocul s-a adresat Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a impus represalii pentru produse în valoare de până la 6,4 miliarde de euro (7,78 miliarde de dolari) din exporturile SUA. Produsele vizate de UE au inclus whisky Bourbon, unt de arahide şi suc de portocale.

Din această sumă, UE a vizat mai întâi exporturi de 2,8 miliarde de euro şi a declarat că va aplica restul de 3,6 miliarde de euro trei ani mai târziu sau după un rezultat la OMC. Se aştepta ca această a doua tranşă de tarife să intre în vigoare luna viitoare.

Comisia Europeană a confirmat luni că suspendă temporar aceste tarife suplimentare, pe măsură ce au loc discuţii asupra unui posibil acord.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici