Potrivit unui document consultat de agenția Reuters, semnat de secretarul de stat american Marco Rubio, agenția a afirmat că UE impune restricții „nejustificate” asupra libertății de exprimare prin eforturile sale de combatere a discursurilor instigatoare la ură, a dezinformării și a informațiilor false, iar Legea privind serviciile digitale (DSA) întărește și mai mult aceste restricții.
DSA este o lege creată pentru a face mediul online mai sigur și mai echitabil, obligând giganții tehnologici să depună mai multe eforturi pentru a combate conținutul ilegal. De asemenea, această lege are scopul și de a combate discursurile instigatoare la ură și materialele care promovează abuzul sexual asupra copiilor.
„Posturile ar trebui să-și concentreze eforturile pentru a obține sprijinul guvernului gazdă și al altor părți interesate în vederea abrogării și/sau modificării DSA sau a legilor UE sau naționale conexe care restricționează exprimarea online”, se menționează în documentul consultat de Reuters.
Aceasta oferea sugestii specifice diplomaților americani cu privire la modul în care legea UE ar putea fi modificată și la argumentele care să îi ajute să susțină acest punct de vedere.
Această retorică a intrat în atenție în februarie, când vicepreședintele american JD Vance a spus, în cadrul unei conferințe la Munchen, că UE cenzurează discursul unor grupuri precum partidul extremist AfD din Germania și că fac pași înapoi în ceea ce privește democrația.
De asemenea, și președintele american Donald Trump și aliații săi republicani au acuzat în repetate rânduri administrația fostului președinte Joe Biden că încurajează suprimarea libertății de exprimare pe platformele online.