Un apropiat al lui Vladimir Putin, Mihail Lesin, găsit mort într-o cameră de hotel la Washington

Fostul ministru al presei Mihail Lesin, un fost şef al gigantului media controlat de stat Gazprom-Media şi un apropiat al lui Vladimir Putin, a decedat în urma unei crize cardiace la Washington, scrie presa americane şi rusă, relatează Reuters în pagina electronică.

1565 afișări
Imaginea articolului Un apropiat al lui Vladimir Putin, Mihail Lesin, găsit mort într-o cameră de hotel la Washington

Un apropiat al lui Vladimir Putin, Mihail Lesin, găsit mort într-o cameră de hotel la Washington (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

Postul ABC a citat vineri un oficial rus şi unul american, potrivit cărora Lesin a fost găsit mort joi într-o cameră de hotel din Dupont Circle, la Washington.

Postul Russia Today (RT) a citat membri ai familiei potrivit cărora Lesin a decedat miercuri, în urma unei crize cardiace.

RT citează agenţia rusă Tass, potrivit căreia poliţia nu a găsit indicii cu privire la un eventual act criminal, însă a fost lansată o anchetă oficială cu privire la această moarte.

Niciun reprezentant al Poliţiei din Washington nu a putut fi contactat pentru a comenta pentru Reuters, precizează agenţia.

Lesin, ministru al presei în perioada 1999-2004, a fost acuzat de cenzurarea presei independente ruse. El a devenit şeful holdingului Gazprom-Media în 2013, dar a demisionat anul următor, invocând motive legate de familie, potrivit ABC.

Oficiali americani au informat Ambasada Rusiei de moartea lui Lesin, iar autorităţile din ambele ţări încearcă să stabilească circumstanţele decesului, relatează AFP în pagina electronică.

Lesin este creditat ca fiind cel care a creat Russia Today, un post de ştiri în limba engleză, controlat de Guvernul rus.

Senatorul republican Robin Wicker din Mississippi a solicitat, anul trecut, o anchetă împotriva lui Lesin, suspectat de spălare de bani şi corupţie, potrivit ABC.

Lesin ar fi adunat active în valoare de milioane de dolari atât în Europa, cât şi în Statele Unite, în timp ce lucra pentru Guvernul rus, inclusiv 28 de milioane de dolari în domeniul imobiliar, la Los Angeles.

"Faptul că un funcţionar public rus a adunat fondurile considerabile necesare în vederea dobândirii şi menţinerii acestor active în Europa şi Statele Unite ridică întrebări serioase", a scris Wicker, potrivit ABC.

Este neclar dacă FBI a demarat o anchetă, potrivit postului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici