Un fost presupus gardian de la Auschwitz, identificat în Germania

Germania îl anchetează pe un fost presupus gardian de la lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, identificat de presă ca o persoană în vârstă de aproximativ 90 de ani ce figurează pe lista celor mai căutaţi criminali nazişti a Centrului Simon Wiesenthal.

544 afișări
Imaginea articolului Un fost presupus gardian de la Auschwitz, identificat în Germania

Un fost presupus gardian de la Auschwitz, identificat în Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Hans Lipschis, născut în Lituania în urmă cu 93 de ani, trăieşte la Aalen, în Baden-Württemberg (sud-vestul Germaniei), şi pretinde că a lucrat la Auschwitz ca bucătar, şi nu ca gardian în lagărul construit de către nazişti în Polonia ocupată, potrivit unei anchete recente a postului de radio-televiziune public regional SWR.

Potrivit publicaţiei Die Welt, Lipschis a fost naturalizat de regimul nazist. El s-a stabilit în Statele Unite în 1956 şi a trăit la Chicago până când a fost expulzat în Germania, în 1983.

În raportul pe 2013, Centrul Simon Wiesenthal, care urmăreşte foşti nazişti, îl plasa pe Lipschis în poziţia a patra pe lista celor mai căutaţi criminali. Centrul afirmă că acesta a servit într-un batalion SS, în perioada 1941-1945, şi "a luat parte la masacre şi la persecutarea unor civili nevinovaţi, în special evrei".

Parchetul din Stuttgart a confirmat miercuri pentru AFP că a deschis "o anchetă, în toamna lui 2012, vizând un gardian al unui lagăr de concentrare", care lucra la Auschwitz.

Parchetul a refuzat să îi dea numele şi a subliniat că nu a fost formulată nicio acuzaţie împotriva acestei persoane.

Nici Biroul central însărcinat cu elucidarea crimelor naţional-socialiste, cu sediul la Ludwigsburg (sud-vest), care a trimis dosarul la parchet, nu a dorit să confirme identitatea sa.

Condamnarea în Germania, în mai 2011, a lui John Demjanjuk, un apatrid de origine ucraineană, la cinci ani de închisoare pentru participare la uciderea unor evrei în timp ce era de gardă într-un lagăr de concentrare, a declanşat acuzaţii doar pe baza unor dovezi circumstanţiale, fără probarea actului criminal.

Biroul din Ludwigsburg a anunţat, la începutul lui aprilie, că vrea să declanşeze o procedură împotriva a 50 de foşti gardieni de la Auschwitz-Birkenau, toţi trăind în Germania şi având vârste de aproximativ 90 de ani.

În perioada 1940-1945, aproximativ 1,1 milioane de bărbaţi, femei şi copii, dintre care majoritatea evrei din diverse ţări din Europa ocupată de germani, au fost ucişi în lagărul Auschwitz-Birkenau.

Aproape 85.000 de polonezi care nu erau evrei, 20.000 de romi, 15.000 de sovietici şi 12.000 de persoane de alte naţionalităţi au murit în acest lagăr.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici