Un mare grup european de IT discută intrarea în România

Un mare grup european de IT analizează intrarea pe piaţa din România şi va lua o decizie până la finele anului privind crearea unui centru în care să angajeze câteva sute de oameni care să lucreze pe piaţa locală, anunţă ZF.

11447 afișări
Imaginea articolului Un mare grup european de IT discută intrarea în România

Un mare grup european de IT discută intrarea în România

Decizia vine în condiţiile în care piaţa este văzută drept una stabilă şi favorabilă acestui tip de dezvoltări, în ciuda conflictului militar de la graniţă.

„România este văzută sub umbrela NATO şi - prin prisma aşteptatei stabilităţi guvernamentale şi politice - şi ca o destinaţie în continuare foarte bună pentru IT. Din punctul acesta de vedere chiar România este pe radarul tuturor clienţilor noştri. Chiar zilele acestea am avut discuţii cu unul din marile grupuri europene din zona de servicii informatice care încă nu are un centru în România şi care studiază şi cel mai probabil până la sfârşitul acestui an va lua decizia deschiderii unui centru unde vizează între 500 şi 800 de specialişti IT dedicaţi pieţei din Germania”, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Eugen Schwab-Chesaru, vicepreşedinte pentru Europa Centrală şi de Est al companiei de cercetare şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC), parte a grupului teknowlogy. El a adăugat că mai multe companii mari au luat decizii similare.

Un nou centru de IT cu 500-800 de oameni ar fi un jucător care ar intra în top 20 cei mai mari angajatori de pe piaţa locală, arată datele de la Finanţe. România este de mai bine de un deceniu o piaţă care a atras investiţii importante ale marilor companii de tehnologie, în special americane, care şi domină de altfel clasamentul celor mai mari jucători, cu nume precum IBM, Microsoft, Amazon sau Oracle, printre altele.

Războiul de la graniţă creează ner­vo­zitate în rândul investitorilor, dar Ro­mâ­nia rămâne pe radar pentru industria de IT, a mai spus Eugen Schwab-Che­saru. „Răz­boiul creează cu adevărat un un element de stres şi de nesiguranţă care in­flu­enţează com­portamentul inves­ti­to­rilor, in­fluen­ţea­ză acest sentiment de curaj sau de dorinţă de a investi, inclusiv în proiecte IT. Deci cu siguranţă acest răz­boi este un element negativ pentru ritmul eco­­nomic, pentru investiţii şi va avea un un impact clar asupra nivelului de in­ves­tiţii. Sunt curios când o să apară pri­mele date cu privire la investiţiile publice şi pri­vate din primul trimestru din 2022 - am sen­ti­­mentul că este o scădere semni­fi­ca­tivă nu doar faţă de ultimul trimestru din 2021 ci şi faţă de primul trimestru din 2021.“

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici