Uniunea Europeană cere statelor membre să extindă investigaţiile legate de emisiile poluante ale vehiculelor

Comisia Europeană a cerut celor 28 de state membre să extindă investigaţiile lege de posibilele încălcări ale reglementărilor referitoare la emisiile poluante, după ce Volkswagen (VW) a recunoscut că a subestimat nivelul dioxidului de carbon, relatează Reuters.

295 afişări
Imaginea articolului Uniunea Europeană cere statelor membre să extindă investigaţiile legate de emisiile poluante ale vehiculelor

Uniunea Europeană cere statelor membre să extindă investigaţiile legate de emisiile poluante ale vehiculelor

VW, cel mai mare producător auto european, a admis în septembrie că a manipulat testele emisiilor pentru a masca nivelul oxidului de nitrogen generat de 11 milioane de automobile diesel ale grupului, cu ajutorul unui soft ilegal. Vehiculele implicate vor fi rechemate începând din ianuarie pentru eliminarea softului, iar grupul a alocat în trimestrul al treilea 6,7 miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor.

Scandalul s-a agravat după ce VW a anunţat marţi că a subestimat consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon a circa 800.000 de vehicule, unele pe benzină, din Europa.

Comisia a susţinut într-o scrisoare că nu a avut cunoştinţă despre neregulile legate de emisiile de dioxid de carbon şi a cerut sprijinul guvernelor europene pentru a afla cum şi de ce s-a întâmplat acest fapt.

CE a contactat deja Autoritatea Federală pentru Transportul Auto din Germania, care este responsabilă cu aprobarea conformităţii noilor tipuri de automobile, şi a discutat această problemă cu reprezentanţii altor autorităţi naţionale, la o întâlnire care a avut loc joi seara la Bruxelles.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat existenţa scrisorii, adăugând că instituţia a cerut guvernelor naţionale să extindă investigaţiile pentru a stabili posibilele încălcări ale legislaţiei UE.

"Miza este încrederea publică. Avem nevoie de toate faptele şi de aplicarea cu rigurozitate a legislaţiei existente", a spus purtătorul de cuvânt.

Testarea vehiculelor este făcută de autorităţile naţionale, astfel că Executivul UE depinde de instituţiile respective pentru aplicarea legilor.

Sistemul este criticat de ecologişti pentru că testele efectuate în trafic au arătat un nivel al emisiilor mult mai ridicat decât cel rezultat în timpul testelor de laborator.

Producătorii auto formează un lobby puternic în UE, fiind o sursă majoră de locuri de muncă şi exporturi.

Scrisoarea, semnată de comisarul pentru Industrie Elzbieta Bienkowksa şi comisarul pentru Climă şi Energie Miguel Arias Canete, care datează din 5 noiembrie, cere statelor membre să furnizeze informaţii, până la sfârşitul acestei luni, despre orice fel de dovezi sau informaţii referitoare la posibile nereguli legate de certificarea valorilor emisiilor de dioxid de carbon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici