- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Verestoy: Eu plătesc impozite mai mari decât veniturile lui Băsescu şi ale cercului lui de prieteni
Senatorul UDMR Attila Verestoy a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că persoanele despre care vorbeşte Traian Băsescu ca fiind "oligarhi" sunt foarte buni contribuabili şi au adus România la o economie de piaţă competitivă.
Verestoy consideră că Băsescu are o "fantezie limitată" şi sloganurile folosite de acesta au fost utilizate în campania electorală de mai multe persoane, de la Adolf Hitler până la Slobodan Miloşevici.
"Toţi au adus poporul respectiv la pierderi extrem de grave", a opinat senatorul UDMR.
Faptul că preşedintele suspendat l-a nominalizat printre oligarhi l-a făcut pe Attila Verestoy să aprecieze că Băsescu "are o memorie scurtă şi probabil că nu e bine informat".
"M-a reţinut ca un om politic care are influenţă, dar eu plătesc impozite mai multe decât veniturile dânsului şi ale cercului de prieteni pe care îl are", a precizat Verestoy. El crede că a speria şi a îndepărta investitorii din România reprezintă "un atac împotriva sănătăţii economice a ţării".
"Domnul Băsescu poate spune orice, dar în orice dictatură începuturile au fost similare", a opinat senatorul UDMR.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu i-a nominalizat, miercuri, în cadrul discursului susţinut la mitingul de la Cluj-Napoca, pe "oligarhii" care "îndreaptă decizia politică spre interesele lor, şi nu spre interesul general".
Astfel, Băsescu i-a numit pe Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Ioan Popescu, Dan Voiculescu, Verestoy Attila, Viorel Hrebenciuc şi Ion Iliescu.
"Dinu Patriciu este adevăratul conducător al PNL şi al Guvernului. Dan Voiculescu influenţează deciziile politice din ultimii 17 ani în favoarea lui. Dan Ioan Popescu este cel care a pus bazele sistemului ticăloşit din vînzarea de energie. Verestoy are pretenţia că dă de mâncare românilor şi care a reuşit să controleze bonurile de masă, luate la schimb de susţinere politică. Viorel Hrebenciuc este sforarul şi artizanul acestei acţiuni de suspendare a preşedintelui alături de Ion Iliescu", a afirmat Băsescu.
Potrivit acestuia, în spatele "oligarhilor" există o reţea la nivel central cu ramificaţii la baronii din teritoriu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Imagini greu de urmărit cu răpirea femeilor israeliene din 7 octombrie, când Hamas a lansat atacul mortal asupra Israelului. Netanyahu: „Luptăm cu toată puterea să eliminăm Hamas”
-
Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie
-
China, din nou în vizorul acuzaţiilor. Marea Britanie afirmă că Beijingul a oferit Rusiei ,,ajutor letal” pentru invazia din Ucraina
-
Când ar putea UE să înceapă oficial negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova? Pasul ar putea întâlni obstacole după preluarea preşedinţiei UE de către Budapesta
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO