VIDEO Imagini amuzante cu Joe Biden, care s-a împiedicat de 3 ori în timp ce urca spre avionul prezidenţial

Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a împiedicat vineri în timp ce urca scările către Air Force One, înainte de a zbura la Atlanta.

4872 afișări
Imaginea articolului VIDEO Imagini amuzante cu Joe Biden, care s-a împiedicat de 3 ori în timp ce urca spre avionul prezidenţial

Sursa foto: Twitter

La jumătatea scării care ducea la uşa avionului prezidenţial, Joe Biden s-a împiedicat de trei ori, căzând în genunchi şi prinzându-se cu mâna dreaptă de balustrada metalică.
 
La capătul scărilor, preşedintele SUA s-a întors şi a salutat privitorii.
 
Air Force One a decolat la scurt timp din baza militară Andrews din Washingtonul suburban, potrivit Lavenir.
 
Preşedintele SUA urmează să petreacă ziua la Atlanta pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii asiatice americane, devastată de o serie de atacuri.
 
Potrivit Karine Jean-Pierre, Adjunctul Secretarului de Presă Principal al Casei Albe, Joe Biden este teafăr în urma incidentului de pe scări.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici