Economic

Dolarul coboară la minimul mai multor ani. Efectul scenelor de haos din Washington asupra pieţelor valutare

Pieţele valutare au fost în mare parte neperturbate de scene de haos din Washington, unde susţinătorii preşedintelui Donald Trump au luat cu asalt Capitol Hill. Analiştii presupun că Senatul controlat de democraţi va influenţa în mod pozitiv creşterea economică la nivel global dar şi evoluţia activelor de risc, dar va influenţa negativ obligaţiunile şi dolar, […]

Economia mondială în creştere pentru a şasea lună consecutiv în decembrie

Datele publicate de Markit Economics exprimă creşterea economiei mondiale pentru a şasea lună consecutiv în decembrie, în pofida persistenţei crizei sanitare în Europa şi America de Nord, confirmând intrarea într-un nou ciclu economic, într-o evoluţie susţinută de mix-ul de politici economice.

2021 vine cu 6 programe de finanţare pentru IMM-uri

Cei care nu au beneficiat de programele de finanţare de la stat anul trecut, 2021 a venit cu a doua şansă. Majoritatea programelor s-au prelungit, iar pentru granturile de investiţii, antreprenorii mai au o şansă până la finalul lunii. Şi IMM Invest aşteaptă doritori până în vară. Daniela conduce împreună cu familia mai multe business-uri. […]

Dacia Sandero, pe primul loc în topul preferinţelor din Spania. Este cea mai vândută maşină din anul 2020

Ştiai că Dacia Sandero este cea mai vândută maşină în 2020 în Spania? A detronat Seat Leon anul acesta, iar acum este pe primul loc la vânzări. Jurnalistul Bogdan Alecu spune că portul Tanger este foarte aproape de spanioli şi de Maroc, unde sunt produse modelele Sandero de pe piaţa lor. Astfel, preţul de transport […]

Declaraţia unică are un nou termen de depunere. Modelul formularului, modificat de ANAF

Dacă obţii venituri din activităţi independente sau alte surse extrasalariale, sigur te interesează. Din 2021, termenul anual pentru depunerea declaraţiei unice şi plata taxelor este 25 mai, în loc de 15 martie.  Declaraţia unică trebuie depusă de persoanele fizice autorizate şi de alte persoane ce obţin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende. Prin intermediul […]

Banca daneză Nordea oferă credite ipotecare pe 20 de ani cu dobândă zero

Clienţii băncii daneze Nordea au început de ieri să primească împrumuturi care vor avea dobânzi mai mici decât titlurile de trezorerie cu maturitate la 10 ani, emise în Statele Unite. Danemarca a reuşit până acum să menţină ratele băncilor centrale în teritorii negative mai mult decât orice altă ţară din lume. În 2012, autorităţile de […]

Cum poţi plăti taxele şi impozitele fără să ieşi din casă

Nici n-a început bine anul, căci bucureştenii s-au înghesuit să îşi plătească dările către stat. Au format cozi din primele zile lucrătoare la direcţiile de taxe şi impozite locale. Asta şi pentru a beneficia de reducerea de 10% acordată celor care achită, integral, impozitele pe locuinţă, teren şi maşină.  Dacă nu ai plătit încă, am […]

Curs valutar BNR 6 ianuarie 2021: Urmăreşte cursul valutar pentru principalele monede. Evoluţia euro în raport cu leul

CURS VALUTAR 6 IANUARIE VALUTA COD RON Dolarul australian AUD 3,0850 Leva bulgareasca BGN 2,4900 Dolarul canadian CAD 3,1232 Francul elvetian CHF 4,5040 Coroana ceha CZK 0,1863 Coroana daneza DKK 0,6547 Lira egipteana EGP 0,2520 Euro EUR 4,8700 Lira sterlina GBP 5,3943 100 Forinti maghiari HUF 1,3621 100 Yeni japonezi JPY 3,8378 Leul moldovenesc MDL […]

Redresarea economiei româneşti: Banca Mondială a revizuit estimările pentru anul 2021

Banca Mondială spune că românii vor trăi mai bine abia în 2022, când economia va creştere până la 4,1%. Şi a revizuit în jos estimările în ceea ce priveşte redresarea economiei noastre pentru anul acesta. Ce se va întâmpla cu economia României anul acesta? Banca Mondială nu mai este la fel de încrezătoare în revenirea […]

Centrul Cyber al UE, de la Bucureşti, va aduce investiţii de miliarde de euro. Ce are de câştigat România?

În prima parte a lunii decembrie anul trecut, ministerul Afacerilor Externe a anunţat că România va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene la Bucureşti. Avantajele pe care le vom avea devin tot mai clare: de la investiţii financiare la oportunităţi de angajare a noi specialişti în securitate cibernetică. Am ajuns aici, în primul rând pentru […]

Bitcoin sau aur? XTB România: Moneda virtuală a crescut cu peste 300% în ultimul an

Bitcoin a crescut cu peste 300% în ultimul an, raliu ce a fost alimentat de o cerere speculativă din partea investitorilor de retail, dar şi a celor instituţionali, arată o analiză a companiei de investiţii XTB.

Bitcoin trece de pragul de 35.000 de dolari, atingând un nou maxim istoric

Preţul bitcoin a crescut la peste 35.000 de dolari, potrivit datelor Coin Metrics. Creşterea preţurilor a venit la doar câteva zile după o scădere cu peste 10%, la 29.316 dolari. Moneda electronică a crescut cu peste 300% în 2020, la peste 29.000 de dolari. Luni, JPMorgan a publicat o notă cu un preţ îndrăzneţ pe […]

România, ţara paradoxului: Cei mai mulţi proprietari din UE, dar cele mai aglomerate case

Izolarea i-a făcut pe oameni mai pretenţioşi cu spaţiul personal. Este de înţeles, îşi petrec zile şi nopţi în câţiva metri pătraţi. Românii au dus-o greu în lockdown. Aproape jumătate dintre ei locuiesc în case supraaglomerate, conform Eurostat. Eurostat consideră o locuinţă supraaglomerată dacă fiecare membru al familiei între 7 şi 12 ani nu are […]

Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România: Economia nu este în moarte clinică. 2021 va fi un an de revenire

„Anul 2021 cred că va fi un an de revenire şi se va vedea acest lucru mai ales în a doua parte a anului, odată ce vaccinul anti-COVID-19 va fi distribuit în masă. Ne vor ajuta şi sectorul extern, unde va creşte cererea, dar şi excesul de bani din economia globală. Cred că suntem puţin […]

Creditele ipotecare în lei au atins un nou maxim în noiembrie 2020

Analizând evoluţia din ul­ti­mii ani, se observă că ipote­ca­rele în lei din noiembrie 2020 au atins al doilea maxim din ultimii trei ani şi jumătate. În 2020, al doilea vârf al finanţărilor noi retail pentru lo­cuinţe, de 1,36 mld. lei, a fost în octombrie, iar al trei­lea nivel, de 1,29 mld. lei, în iulie. La […]

ANRE, acuzată că îi avantajează pe clienţii care rămân cu acelaşi furnizor de energie în 2021

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) te anunţă că va prelungi până la 31 martie 2021 perioada în care vei putea încheia un contract de furnizare pe piaţa concurenţială de energie electrică. Instituţia a publicat un ordin în acest sens care a fost catalogat nedrept de Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fostul preşedinte […]

Rata şomajului a crescut semnificativ în Germania: „Criza de pe piaţa muncii izbucnită în primăvara anului 2020 încă produce efecte”

Rata şomajului din Germania a avut în anul 2020 prima creştere semnificativă începând din 2013, numărul persoanelor aflate în şomaj atingând nivelul de aproape 2,7 milioane, în contextul crizei generate de pandemie, informează site-ul T-online.de. În decembrie, în Germania au intrat în şomaj 8.000 de persoane, iar, pe parcursul anului 2020, numărul şomerilor a crescut […]

Dispariţia cofondatorului Alibaba Jack Ma. Ce se întâmplă cu oamenii de afaceri chinezi care intră pe „lista neagră” a Partidului?

Cofondatorul Alibaba Jack Ma, care până nu demult a fost cel mai bogat om din China, nu a mai fost văzut în public de peste două luni.

Prima ţară din lume unde vânzarea de maşini electrice a depăşit-o pe cea a celor pe benzină şi diesel. Top-ul celor mai vândute maşini

Vehiculele electrice cu baterie (BEV) au reprezentat 54,3% din toate maşinile noi vândute în ţara nordică în 2020, un record global, în creştere de la 42,4% în 2019, a transimis federaţia rutieră norvegiană (OFV), relatează Reuters. Căutând să devină prima naţiune care pune capăt vânzării de maşini pe benzină şi diesel până în 2025, Norvegia […]

Bitcoin, mai popular pentru investitori decât Apple, Amazon, Microsoft, Alphabet şi Facebook

Media zilnică a volumului de tranzacţionare al Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a ajuns în luna decembrie la 39,1 mld. dolari, ceea ce înseamnă că a depăşit media zilnică cumulativă a volumului tranzacţionat în aceeaşi perioadă cu acţiunile Facebook, Amazon, Apple, Microsoft şi Alphabet.

Preţurile apartamentelor, neafectate de pandemie. Evoluţie pozitivă în imobiliare, în 2020

“În ciuda provocărilor ridicate de epidemia de COVID-19, pretenţiile vânzătorilor au revenit pe o traiectorie ascendentă în ultima parte a anului trecut, acestea fiind, în momentul de faţă, cu 2,2% mai mari comparativ cu începutul lui 2020. Putem spune că 2020 a fost un an bun pentru piaţa imobiliară. Cererea s-a menţinut la nivel ridicat […]

ZF: Ce soluţii au cei care au plătit avans pentru un apartament sub 140.000 de euro, cu TVA de 5%

Clienţii şi dezvoltatorii caută soluţii pentru a continua achiziţia, respectiv vânzarea de apartamente noi cu preţuri între 92.000 şi 140.000 de euro, după ce peste noapte guvernul a decis de unul singur amânarea legii care majora pragul de la 1 ianuarie 2021.

Vista Bank achiziţionează Crédit Agricole România

Achiziţia este condiţionată de aprobarea sa de către Banca Naţională a României şi Consiliul Concurenţei din România, fiind estimată a se finaliza pe parcursul primului semestru al anului. După finalizarea achiziţiei, Vista Bank va deţine active totale de peste 1,2 miliarde euro, credite de 750 milioane euro, depozite de 1,1 miliarde euro şi peste 105 […]

Cîmpean, CERT-RO: toate marile companii de securitate cibernetică vor deschide birouri în Capitală

„Vom observa că toate firmele mari de tehnologie vor fi atrase să deschidă birouri, puncte de prezenţă, sucursale, în România, dacă nu au făcut asta deja. Vor dori să fie aproape de experţii din centru, să participe la seminarii şi la diverse activităţi împreună cu specialiştii din centru şi să afle oficial şi transparent despre […]

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a făcut şi cea mai mare donaţie individuală în 2020

Cea mai bogată persoană din lume, Jeff Bezos este şi cel mai mare donator în scopuri caritabile în 2020, rezultă din The Chronicle of Philanthropy, un top anual al celor mai importante 50 de donaţii din Statele Unite. Fondatorul şi CEO-ul Amazonului, Jeff Bezos, a cărui revistă Forbes, în timp real, estimează la aproximativ 188 […]

Uniunea Naţională a Barourilor a stabilit tarifele minimale pentru avocaţi. La ce sumă poate ajunge un divorţ

La începutul anului, au intrat în vigoare noile onorarii ale avocaţilor. Tarifele stabilite de UNBR (Uniunea Nationala a Barourilor din Romania) nu sunt impuse, ci orientative. Însă un avocat nu poate stabili onorarii mai mici decât cele stabilite. Recomandarea este ca ora să fie taxată cu 220 lei. Lista mai arată că cererile şi activitatea […]

Decizie ANRE. Se prelungeşte termenul pentru semnarea contractelor de energie pe piaţa concurenţială. Până la ce dată se pot încheia contractele

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a lansat luni un proiect prin care se prevede prelungirea până la 31 martie a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a ernegiei pe piaţa concuremţială. Conform ANRE, decizia a fost luată ca urmare a necesităţii asigurării unei mai bune informări şi pentru ca procesul […]

Angajaţii Google îşi lansează propriul sindicat din istoria companiei, efort ce poate inspira mişcări similare în Silicon Valley

Angajaţii din cadrul Google şi cei ai companiei-mamă Alphabet au anunţat luni crearea unui sindicat, în ceea ce reprezintă până acum apogeul a câţiva ani de tensiuni între muncitori şi conducere, potrivit Bloomberg. Sindicatul Muncitorilor Alphabet a declarat că va fi deschis pentru toţi angajaţii şi contractorii, indiferent de încadrarea şi rolul pe care îl […]

Florin Cîţu: Companiile de stat primesc bani de la buget doar în baza unui plan de restructurare

Premierul României, Florin Cîţu, a anunţat că societăţile cu capital de stat vor primi bani de la buget doar dacă se restructurează. El a anunţat că planurile de reformă vor fi atent analizate în Guvern şi companiile vor rămâne fără bani dacă refuză să se restructureze.

Sibienii care locuiesc singuri vor plăti cea mai scumpă salubritate din ţară. Care va fi tariful

Sibienii care locuiesc singuri vor plăti cea mai mare taxă de salubrizare din ţară, dacă Regulamentul Consiliului Local Sibiu va fi adoptat în forma în care a fost pus în dezbatere publică. Taxa e de trei ori mai mare faţă de Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi. Operatorul de salubritate SOMA îşi doreşte schimbarea regulamentului actual, când […]

Miliardarul chinez Jack Ma, cofondatorul Alibaba, n-ar mai fi fost văzut de peste două luni, alimentând speculaţiile privind dispariţia sa

Cofondatorul Alibaba Jack Ma n-ar mai fi fost văzut de peste două luni, creându-se astfel un val de controverse în urma listării eşuate a grupului Ant, cel mai mare fintech din lume, notează Business Insider. Omul de afaceri chinez nu a mai fost văzut în public din luna noiembrie a anului trecut, iar zvonurile au […]

Germania duce producţia europeană la cea mai bună lună din 2018

Rezultatele din decembrie ale indicelui IHS Markit – care măsoară activitatea sectorului privat – arată o creştere condusă de Germania, însă şi celelalte ţări au înregistrat creşteri. Indicele pentru zona euro s-a situat la 55,2 pentru ultima lună a anului trecut de la 53,8 în noiembrie, în condiţiile în care pragul de 50 desparte contracţia […]

Rezervele internaţionale ale României au crescut în decembrie la 42,5 mld. euro, de la 38,4 mld euro

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2020 au fost de 42,517 miliarde euro, faţă de 38,447miliarde euro la 30 noiembrie 2020. La 31 decembrie 2020, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la 37,379 miliarde euro, faţă de 33,393 miliarde euro la 30 noiembrie 2020. În cursul lunii au […]

Curs valutar BNR 4 ianuarie 2021: Urmăreşte cursul valutar pentru principalele monede. Evoluţia euro în raport cu leul

CURS VALUTAR 4 IANUARIE VALUTA COD RON Dolarul australian AUD 3,0640 Leva bulgareasca BGN 2,4895 Dolarul canadian CAD 3,1245 Francul elvetian CHF 4,5036 Coroana ceha CZK 0,1863 Coroana daneza DKK 0,6546 Lira egipteana EGP 0,2521 Euro EUR 4,8691 Lira sterlina GBP 5,4234 100 Forinti maghiari HUF 1,3490 100 Yeni japonezi JPY 3,8537 Leul moldovenesc MDL […]

Toate marile burse sunt pe plus

Marile burse europene sunt pe plus în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de la începutul săptămânii, cu creşteri de la 2,9% pentru FTSE 100 (Londra), 1,3% pentru DAX (Frankfurt), 1,7% pentru CAC40 (Paris)

Economie în pandemie. Patru din zece români reuşesc să strângă bani STUDIU

În perioada pandemiei, aproximativ patru din zece români reuşesc să facă economii (39%), în condiţiile în care înainte de pandemie, într-o lună obişnuită, două treimi dintre respondenţi (68%) reuşeau să economisească, relevă Studiul Digitalizarea sistemului bancar în percepţia românilor.

Insolvenţa întârzie să apară. „Momentul adevărului”, aşteptat în următorii 2 ani

În 2020, am avut cele mai puţine insolvenţe din ultimul deceniu, conform ZF. Efectele negative se vor vedea în 1-2 ani de acum încolo. Economia a fost amorţită de coronavirus anul trecut. Cu toate că ai tot auzit de şomaj, antreprenori disperaţi şi businessuri în pragul falimentului, România a avut cele mai puţine insolvenţe din […]

Preţurile petrolului au atins luni maximul mai multor luni. OPEC+ este aşteptat să menţină producţia

Preţurile petrolului au atins luni maximul mai multor luni, pe fondul aşteptărilor că OPEC şi aliaţii ar putea limita în februarie producţia la nivelurile actuale, în condiţiile în care pandemia menţine îngrijorările legate de evoluţia cererii, relatează Reuters.

Electrica a încheiat procesul de fuziune a celor trei companii de distribuţie din grup

Fuziunea prin absorbţie a societăţilor de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica a fost aprobată de principiu de către Consiliul de Administraţie al Electrica S.A. în şedinţa din data de 27 mai 2020. Prin fuziunea Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A, a SDEE Transilvania Sud şi a SDEE Muntenia Nord, […]

Samsung va lansa noua linie de telefoane Galaxy pe 14 ianuarie, mai devreme decât de obicei

Lansarea urmează să aibă loc în aceeaşi săptămână cu varianta digitală a evenimentului CES 2021, cel mai mare spectacol tehnologic al anului, unde companiile îşi prezintă noile produse. Samsung îşi lansează de obicei dispozitivele Galaxy în februarie, în apropierea sau în timpul expoziţiei Mobile World Congress. Samsung nu a dezvăluit prea multe în invitaţia sa […]