HOROSCOP 14 mai. Pagube şi dezamăgiri. Sfaturi preţioase pentru zodii

Luna din Gemeni face azi un careu tensionat cu Neptun din Peşti, motiv pentru care zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) sunt pasibile astăzi de aşteptări care nu se împlinesc, ba chiar şi de pagube.

11013 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 14 mai. Pagube şi dezamăgiri. Sfaturi preţioase pentru zodii

HOROSCOP 14 mai 2021

HOROSCOP 14 mai - Berbec

Ai grijă astăzi cui şi la ce anume dai crezare. Unele zâmbete aparent binevoitoare s-ar putea să ascundă intenţii maliţioase la adresa ta. Sau poate că îţi parvin veşti sau bârfe care nu vor să îţi facă rău, dar sunt fie greşite, fie incomplete, ceea ce te poate să te porţi într-un fel sau să iei nişte decizii pe care ai putea ajunge să le regreţi mai devreme sau mai târziu. Altfel spus, s-ar putea ca ziua aceasta să fie una din acelea în care ai mai mult de câştigat dacă ai mai multă încredere în tine şi instinctul tău.

HOROSCOP 14 mai - Taur

Nu este o zi deloc potrivită în care să îţi iei angajamente financiare faţă de proiecte ori să investeşti pe termen lung. Iniţiativele în direcţia cărora intenţionezi să trimiţi o parte din capitalul tău nu sunt suficient de sigure, nu îţi dau prea multe garanţii, iar riscul de a încasa pagube este mai mare decât câştigurile pe care le-ai putea extrage de pe urma acestei mişcări. Aşadar, ai răbdare şi ia-ţi un timp de gândire. Acelaşi sfat se aplică şi în cazul nativilor(elor) care vor să ia bani cu împrumut sau care sunt abordate de cineva apropiat în acest sens.

HOROSCOP 14 mai - Gemeni

S-ar putea să se creioneze astăzi nişte tensiuni în raport cu superiorii sau cu o figură de autoritate din familie. Ceva din comportamentul tău pare să-i deranjeze sau să îi nemulţumească ori poate că nu se ridică la aşteptările pe care le-au proiectat în raport cu persoana ta. Încearcă să vezi dacă este o percepţie distorsionată a lor sau chiar există aspecte la care ai putea lucra, mai ales dacă aştepţi confirmări din partea lor sau se află în poziţia în care te pot ajuta să avansezi la nivel profesional şi/ sau social. Din câte se pare, îţi vor binele.

HOROSCOP 14 mai  - Rac

Nu eşti într-o dispoziţie prea bună astăzi. Ai avut, poate, parte de o săptămână mai complicată decât ţi-ai imaginat, mai aglomerată sau cu evenimente care au făcut să se contureze tot felul de frământări în mintea ta. Este greu de spus dacă ai trecut cu totul peste ele, dar cu siguranţă că, până astăzi, ai reuşit să îţi formezi o imagine clară a situaţiilor cu care ai de-a face. Aşadar, acest simplu fapt ar trebui să te ajute să vezi cu ochi mai buni conjunctura în care te afli. Încearcă să ai mai multă încredere în tine şi-n abilităţile tale.

HOROSCOP 14 mai  - Leu

Un proiect de greu sau un plan de viitor, o relaţie de prietenie sau chiar cea de cuplu nu par să evolueze în direcţia potrivită, iar acest lucru te face să te îngrijorezi astăzi destul de tare. Poate că ai făcut eforturi mari în ultima perioadă să le pui pe o traiectorie ascendentă sau poate, dimpotrivă, te simţi vinovat(ă) că nu ai acţionat la timp pentru a remedia probleme pe care, mai degrabă, ai ales să le ignori, cu gândul că vor dispărea de la sine. Dacă ar fi să ascultăm astrele, însă, am afla că nu e prea târziu.

HOROSCOP 14 mai  - Fecioară

Cariera ta sau a partenerului s-ar putea să se interpună între voi astăzi. În cazul altor nativi(e) ai(le) semnului, s-ar putea să fie vorba mai degrabă de un dezechilibru destul de serios în raportul de forţe pe care îl au cu nişte colaboratori sau colegi de muncă. Oricare ar fi situaţia, astrele îţi vorbesc astăzi despre nevoia de a-ţi schimba puţin perspectiva în ceea ce priveşte autoritatea în relaţii. Iar dacă te deranjează ceva la atitudinea celorlalţi în raport cu tine, eşti îndreptăţit(ă) să spui ceea ce simţi. În fond, s-ar putea să fie vorba de reacţii interpretate absolut eronat.

HOROSCOP 14 mai  - Balanţă

Dacă te întrebai care din zilele acestei săptămâni riscă să fie cea mai grea la serviciu, s-ar putea ca cea de azi să îţi aducă cele mai mari provocări. Pe scurt, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la birou, în sensul în care programul pe care ţi l-ai făcut pentru azi va sta cu greu în picioare; apar urgenţe, se reduc termene-limită, nu ai la îndemână ce anume îţi trebuie pentru ca treaba să mearcă bine şi să livrezi rezultatele scontate, iar unele sarcini de lucru îţi pun la încercare abilităţile şi experienţa de lucru de pân-acum.

HOROSCOP 14 mai  - Scorpion

Aceasta s-ar putea să fie una din acele zile în care nu te mulţumeşte pe deplin nimeni şi nimic. Nu se poate spune că ai motive clare de supărare, pe care poţi pune degetul foarte uşor. Problema s-ar putea să fie, de fapt, propriile aşteptări pe care le-ai proiectat asupra persoanei tale sau aupra partenerului ori a copiilor. Dar dacă nu le spui ce te deranjează, fii sigur(ă) că nu-şi vor da seama din semnalele pe care le trimiţi care este, de fapt, problema. Aşadar, dacă nemulţumirile sunt în raport cu ei, comunicarea este rezolvarea gândurilor care te frământă azi.

HOROSCOP 14 mai  - Săgetător

Se întrevede astăzi o tensiune între tine şi partenerul de viaţă în raport cu unele chestiuni de ordin casnic, domestic sau locativ. Ori poate că discuţiile în contradictoriu se pornesc cu unii membri ai familiei cu privire la aspecte ale vieţii de cuplu. În orice caz, nu te aşteaptă o zi prea liniştită acasă şi trebuie să dai dovadă de stăpânire de sine pentru a evita să te laşi provocat(ă), să arunci şi mai mult gaz pe foc. Până spiritele nu se domolesc şi orgoliile nu revin la dimensiunea lor iniţială, riscul este să nu se ajungă la o concluzie.

HOROSCOP 14 mai  - Capricorn

La serviciu, te aşteaptă o zi destul de dificilă astăzi. Poate comunici greu cu unii colegi de muncă din cauza diferenţelor de viziune şi/ sau de mentalitate. Sau poate că de vină este tehnologia care ar trebui să suplinească lipsa comunicării directe, faţă în faţă. Sau poate că aparatura ori un software te lasă la greu, ceea ce face să ţi se aducă acuze pentru că nu ţi-ai luat unele măsuri de siguranţă. Oricare ar fi situaţia, nu vei avea parte de o zi prea uşoară, din câte se pare, deci încearcă să dai dovadă de mai multă flexibilitate.

HOROSCOP 14 mai  - Vărsător

Tentaţiile nu îţi dau pace astăzi, fie că vrei să îţi satisfaci ţie un răsfăţ sau să îi faci pe plac cuiva din familie. Încearcă să arunci o privire obiectivă bugetului tău, iar dacă eşti sincer(ă) cu tine, îţi dai seama că nu este momentul acum să te abaţi prea mult de la lista de cumpărături de bază. Aşadar, o idee bună ar fi aceea de a te limita la ceea ce îţi poţi permite fără să fie nevoie să faci compromisuri mai târziu. Dacă trebuie să achiziţionezi însă un cadou, mizează pe utilitate mai mult decât pe nume de brand.

HOROSCOP 14 mai  - Peşti

În planul vieţii de familie, nu se anunţă o zi prea grozavă. Şansele sunt mari să ai parte de nişte discuţii în contradictoriu cu unele rude apropiate, cu care nu ai viziuni şi trăsături de caracter în comun. Poate că nu poţi lăsa de la tine ca în alte dăţi sau ei nu sunt la fel de toleranţi ca de obicei în raport cu aspecte ale personalităţii tale. Poate că ar fi mai bine dacă nu te-ai aştepta să se schimbe şi le-ai spune clar că nu eşti dispus(ă) să renunţi la unele puncte de vedere. Dezbaterile n-au sens acum.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici