HOROSCOP 8 mai. Ziua începe promiţător, dar se încheie prost. Patru zodii trebuie să fie cu ochii-n patru

Luna din Leu îi trasează azi un trigon armonios lui Venus din Berbec şi un careu tensionat lui Uranus din Taur. Pentru zodiile fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), ziua de duminică începe promiţător, dar riscă să li se termine norocul abrupt, fără să îşi dea seama ce au făcut greşit.

21820 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 8 mai. Ziua începe promiţător, dar se încheie prost. Patru zodii trebuie să fie cu ochii-n patru

HOROSCOP 8 mai - Berbec

Te bucuri astăzi de un entuziasm debordant şi cauţi fără să-ţi dai seama acele activităţi sau anturaje care îţi oferă satisfacţii imediate. O astfel de atitudine te transformă în sufletul petrecerii, dar te şi predispune la situaţii în care rişti să cheltuieşti mai mult decât este cazul. Încearcă să analizezi lucrurile înainte să te înhami la investiţii pe care bugetul actual nu ţi le permite într-un mod confortabil. Altfel, bugetul săptămânii viitoare are de suferit.

HOROSCOP 8 mai - Taur

În prima parte a zilei, ar putea părea că toate sunt bune şi frumoase între tine şi cei dragi, dar s-ar putea ca, pe măsură ce ziua progresează, să îţi dai seama că nu a fost decât calmul de dinaintea furtunii. Dintr-un motiv sau altul, ies la iveală diferenţe de caracter şi/ sau de viziune între tine şi unele persoane din familie, iar discrepanţele sunt suficient de mari încât să fie greu să eviţi conflictele.

HOROSCOP 8 mai - Gemeni

În prima jumătate a zilei, ai parte de veşti sau discuţii care te fac să te gândeşti cu optimism la viitor, la proiectele pe care tocmai le-ai început sau pe care le vei implementa în viitor. Pe de altă parte, s-ar putea ca lucrurile să nu evolueze la fel de bine după-amiază. Mai exact, s-ar putea să afli lucruri care te tulbură sau care te bulversează. Nu lua decizii pe marginea lor, cel puţin momentan.

HOROSCOP 8 mai - Rac

De dimineaţă, există posibilitatea să apară unele oportunităţi de a realiza profituri rapide, cel mai probabil pe baza unor activităţi într-un alt sector de activitate decât cel principal. Sau poate că reuşeşti să eviţi unele cheltuieli, care îţi oferă oportunitatea unui buget mai mare în acest weekend. În acelaşi timp, există riscul ca planurile cu prietenii de după-amiază să se dovedească a fi fost mai costisitoare decât ai anticipat, lucru care nu-ţi cade tocmai bine.

HOROSCOP 8 mai - Leu

În prima parte a acestei zile, ai o stare bună şi se vede din felul în care te comporţi sau vezi anumite lucruri. Pe de altă parte, s-ar putea să-ţi schimbe dispoziţia unele discuţii cu superiorii sau unele persoane din familie, care au o atitudine nu tocmai potrivită în raport cu tine. Încearcă să nu iei în nume personal anumite reacţii sau vorbe, să treci peste ele cu vedere. Altfel, se ajunge la replici tăioase.

HOROSCOP 8 mai - Fecioară

În prima jumătate a zilei, ai o dispoziţie destul de bună, dar simţi că nu ai un control prea mare asupra ei, că situaţia se poate schimba dacă nu eşti atent(ă). Premoniţia riscă să se adeverează de după-amiază încolo, când există riscul să te laşi prea mult influenţat(ă) de energia din jur. Încearcă să ai mai multă grijă cu cine te însoţeşti pentru că persoanele nepotrivite pot să îţi accentueze predispoziţia către o stare melancolică.

HOROSCOP 8 mai - Balanţă

Discuţiile cu partenerul de viaţă şi/ sau cu prietenii merg bine, mai ales de dimineaţă, dar s-ar putea ca atmosfera să se tensioneze imediat ce se ajunge la bani. Sau poate că unul din voi are impulsul de a-ţi impune punctul de vedere cu orice preţ, de a bate cu pumnul în pas până când îi acceptă şi ceilalţi viziunea. Trebuie să ai mare grijă la astfel de reacţii pentru că duc totul în derizoriu.

HOROSCOP 8 mai - Scorpion

În cazul în care ai de lucru de dimineaţă, te bucuri de mult spor şi reuşeşti să duci la îndeplinire tot ce ţi-ai propus, dar ai mare grijă cât zăboveşti la serviciu, mai ales dacă ziua de duminică nu este lucrătoare de regulă. S-ar putea ca partenerul de viaţă să nu fie mulţumit că ai ales să amâni unele angajamente de weekend pentru chestiuni ce ţin de viaţa profesională. Echilibrul este esenţial în acest context.

HOROSCOP 8 mai - Săgetător

Eşti inspirat(ă) de dimineaţă şi ai o stare de spirit bună, dar s-ar putea ca acest lucru să nu fie valabil pe tot parcursul zilei. La serviciu - dacă lucrezi astăzi -, îţi este greu să dai dovadă de un nivel ridicat de productivitate, mai ales dacă sarcinile de care te ocupi nu te inspiră deloc. Acelaşi lucru se aplică şi-n cazul treburilor casnice repetitive şi monotone, care nu îţi pun în niciun fel mintea la contribuţie.

HOROSCOP 8 mai - Capricorn

În raport cu rudele apropiate, dar mai ales cu cele din familia de origine, eşti în relaţii bune de dimineaţă, chiar dacă nu au fost toate tocmai roz între voi în ultima perioadă. În relaţie cu partenerul de viaţă şi/ sau copiii, riscă totuşi să se manifeste tensiuni, mai ales dacă nu aţi avut disponibilitatea sau curajul de a spune lucrurilor pe nume în ceea ce priveşte unele aşteptări sau dorinţe care nu sunt compatibile.

HOROSCOP 8 mai - Vărsător

Comunici bine cu partenerul de viaţă de dimineaţă şi pare că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, dar în raport cu unele subiecte de discuţie care vizează chestiuni de ordin casnic, domestic sau locativ, s-ar putea să iasă la iveală puncte de vedere diferite, care se conciliază greu. Ai mare grijă cum abordezi aceste subiecte, mai ales dacă au mai existat conflicte pe marginea lor în trecut, care nu s-au terminat prea bine pentru voi.

HOROSCOP 8 mai - Peşti

S-ar putea să te numeri astăzi printre nativii(ele) care se întâlnesc cu oportunităţi de a realiza profituri rapide, dar ai grijă pentru că un cuvânt prost spus într-un moment nepotrivit ar putea să îţi strice socotelile. Dacă există riscul de a se naşte neînţelegeri, trebuie să ceri lămuriri şi să oferi explicaţii, chiar şi atunci când nu ţi se cer. Ar fi păcat ca, dintr-o prostie, să ratezi o astfel de şansă destul de importantă.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici