Bâlbâiala legislativă a Guvernului e criticată de specialiştii în Drept: „În starea de urgenţă s-a legiferat lamentabil”

  • Bâlbâiala Guvernului în privinţa carantinei obligatorii a apărut deoarece Guvernul nu a respectat Constituţia, spun specialiştii în Drept
  • „În starea de urgenţă s-a legiferat lamentabil”, spune Georgiana Gheorghe, director APADOR-CH
  • „Nu este prima dată când CCR atrage atenţia că Executivul încalcă Constituţia” – judecătoarea Mădălina Afrăsinie
  • „Este o mare culpă a Guvenului care trebuia să respecte Constituţia” – Georgiana Iorgulescu, director Centrul de Resurse Juridice
2564 afișări
Imaginea articolului Bâlbâiala legislativă a Guvernului e criticată de specialiştii în Drept: „În starea de urgenţă s-a legiferat lamentabil”

Bâlbâiala legislativă a Guvernului e criticată de specialiştii în Drept: „În starea de urgenţă s-a legiferat lamentabil”

„Bâlbâiala” Guvernului a creat un vid legislativ care deschide uşile izolaţilor şi celor din carantină. Decizia Curţii Constituţionale, care spune că izolarea şi carantina nu pot fi impuse prin ordin de ministru, a demonstrat noi scăpări în procesul de legiferare.  Judecătorii, juriştii şi specialiştii în drepturile omului spun că Guvernul nu a respectat Constituţia, de aceea s-a ajuns în situaţia în care pacienţii Covid-19 refuză internarea, iar suspecţii de Covid-19 pleacă din centre.

Georgiana Gheorghe, director APADOR-CH (asociaţie care luptă pentru drepturile omului):  Modul în care s-a legiferat în perioada stării de urgenţă – concluzia este că s-a legiferat lamentabil, inclusiv pe această parte. Metoda carantinării este o metodă medicală foarte bună  într-o situaţie de genul pandemiei. În momentul în care au adoptat această lege s-au gândit la considerente medicale şi de prevenire a pandemiei. Problema cu această carantinare a fost aceea că este o privare de libertate - nu ai voie să pleci dintr-un loc, dar în acelaşi timp nu poţi să conteşti această măsură, nu poţi să te plângi. Deci sunt nişte garanţii şi principii de bază.

„Este vorba de necunoaşterea legii. Şi nu este prima dată când CCR atrage atenţia că Executivul încalcă Constituţia. Decizia CCR spune clar că prin lege se pot limita drepturi, nu prin ordine ale miniştrilor. Decizia CCR obligă la o anumită conduită autorităţile statului, nu cetăţenii! Ca judecător, apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu voi fi niciodată de acord cu cei care justifică încălcarea legii de situaţia ivită la un moment dat în societate. Legea este aceeaşi pentru toţi şi nimeni nu este mai presus de ea!”, e de părere judecătoarea Mădălina Afrăsinie, de la Tribunalul Bucureşti.

„Este o mare culpă a Guvenului care trebuia să respecte Constituţia. De altfel, nu e prima greşală gravă a acestuia în perioada pandemiei. Amintiţi-vă de cele 3 zile rămase neacoperite şi pentru care a fost necesară o ordonanţă de urgenţă. Pe fond, lucrurile sunt simple: nu poţi restrânge drepturi şi libertăţi decât prin lege.  Aşa spune art. 53 din Constituţie. Nu poţi, prin acte normative inferioare (HG sau ordine de ministru), să restrângi drepturi, internarea obligatorie, în lipsa legii fiind o veritabilă privare de libertate. Prin urmare nu e culpa CCR, ci exclusiv culpa Guvernului. Nu au decât să repare acest lucru printr-o lege conformă cu legea fundamentală. Mai grav mi se pare îndemnul premierului (nu este primul în acest sens) către cetăţeni de a nu respectă deciziile CCR. Numai că deciziea CCR sancţionează conduita Guvenului şi nu a cetăţenilor. A învinovăţi o altă instituţie pentru propria greşală este, cel puţin, un comportament neloial”, crede Georgiana Iorgulescu, fost membru CSM, director al Centrului de Resurse Juridice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici