CAB trimite Ministerului Justiţiei o adresă privind posibililitatea extrădării lui Munaf

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti care judecă procesul de terorism al lui Mohammad Munaf a decis, joi, să trimită o adresă Ministerului Justiţiei, după ce Ovidiu Ohanesian a cerut extrădarea irakianului având în vedere semnarea de curând a Tratatului de extrădare între România şi SUA.

1 afișare
Imaginea articolului CAB trimite Ministerului Justiţiei o adresă privind posibililitatea extrădării lui Munaf

CAB trimite Ministerului Justiţiei o adresă privind posibililitatea extrădării lui Munaf

Discuţiile în acest dosar vor fi reluate peste o săptămână.

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Nicholas F. Taubman, au semnat, luni, Tratatul de extrădare între România şi Statele Unite ale Americii, precum şi Protocolul la Tratatul dintre SUA şi România privind asistenţa judiciară în materie penală

Tratatul de extrădare va înlocui, la data intrării sale în vigoare, actuala Convenţie de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnată la Bucureşti, la 23 iulie 1924, şi tratatul de amendare al acesteia, semnat în 1936.

Astfel, noul Tratat prevede extrădarea pentru orice faptă care întruneşte condiţiile privind durata minimă a pedepsei de cel puţin un an, precum şi extrădarea pentru infracţiuni comise în afara teritoriului statului solicitant. De asemenea, noua procedură de extrădare va elimina formalismul excesiv impus de convenţia în vigoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici