Chiuariu o acuză pe Macovei pentru auditul privind Strategia anticorupţie

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a lansat, duminică, acuzaţii foarte grave la adresa predecesorului său Monica Macovei şi a unor membri ai societăţii civile în legătură cu modul în care a fost realizat auditul privind Strategia anticorupţie, realizat de către Freedom House.

16 afișări
Imaginea articolului Chiuariu o acuză pe Macovei pentru auditul privind Strategia anticorupţie

Chiauriu o acuză pe Macovei pentru auditul privind Strategia anticorupţie

"Se vorbeşte mult în România despre licitaţii trucate, falsificate, aranjate. Una dintre modalităţile de fraudare a licitaţiilor este aceea că o anumită firmă participă, câştigă licitaţia şi apoi subcontractează mare parte sau întreaga lucrare unei firme a unui «prieten». Altă modalitate de falsificare e aceea în care «un prieten» are deja bunurile sau serviciile care vor face obiectul licitaţiei şi trebuie ajutat să le valorifice", a declarat ministrul Chiuariu, precizând că o astfel de licitaţie "cu dedicaţie" a fost cea în urma căreia a fost realizat auditul independent privind impactul strategiei anticorupţie 2001-2004 "celebrul" de acum raport Freedom House.

Ministrul a explicat că una din condiţiile pentru a închide capitolul de negociere 24 (Justiţie şi Afaceri Interne) cu UE a fost "realizarea unui audit independent al rezultatelor şi impactului generate până acum de Strategia naţională anticorupţie, reflectarea concluziilor şi recomandărilor acestui audit în noua strategie anticorupţie multianuală care ar trebui să fie un document cuprinzător, redactat nu mai târziu de martie 2005, însoţit de un plan de acţiune cu elemente de control şi rezultate de atins clar definite, precum şi prevederi bugetare adecvate".

Potrivit ministrului Justiţiei, raportul de audit Freedom House a fost elaborat în anul 2004 adică înainte de lansarea procedurii de licitaţie la începutul anului 2005. "Această informaţie este expres menţionată de Fredoom House în anexa metodologică, fila 175 a raportului atât în varianta engleză, cât şi cea în română, postat pe site-ul Ministerului Justiţiei", a spus Chiuriu.

Potrivit acestuia, toată documentaţia din dosarul de achiziţii este falsificată. "Unele documente nu există, iar altele nu se regăsesc în registratură la numerele indicate. Se află în această situaţie: ordinele de numire a comisiei de evaluare, documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, invitaţii de participare la achiziţie, procesul verbal de deschidere a ofertei adresate Fredoom House pentru atribuirea contractului", a afirmat Chiuriu.

Chiuariu a acuzat de conflict de interese anumite persoane din Ministerul Justiţiei care erau angajate ale instituţiei, dar şi ale organizaţiei Fredoom House. În speţă ministrul s-a referit la Laura Ştefan, fost consilier al Monicăi Macovei, numită în funcţie ilegal, fără concurs, la Direcţia de relaţii cu public a MJ.

El a arătat că, printr-un comunicat de presă din 7 ianuarie 2005, Ministerul Justiţiei a anunţat declanşarea procedurilor în vederea organizării auditului independent referitor la lupta anticorupţie. Caietul de sarcini a fost cumpărat de Ernst&Young Freedom House, Institutul de Politici Publice, Transparency International, Deloitte&Touche, PrincewaterhouseCoopers, KPMG, Societatea Academică Română.

Ministrul a precizat că oferta Freedom House era însă incompletă şi nu cuprindea lucrările realizate de către fundaţie şi nici CV-urile membrilor echipei de experţi. În lipsa acestor documente, oferta Freedom House ar fi trebuit respinsă, a susţinut Chiuariu.

Potrivit acestuia, procesul verbal de deschidere a ofertelor referitoare la documentelor de calificare ale ofertantului nu este semnat de preşedintele Comisiei de evaluare, fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ionuţ Codescu.

În ceea ce priveşte echipa de experţi a Freedom House, Chiuariu a arătat că există indicii că Laura Ştefan, unul dintre experţii fundaţiei, a îndeplinit concomitent calitatea de membru al echipei acesteia şi pe cea de angajat al MJ.

Prin ordinul ministrului Justiţiei din 2 martie 2005, care este şi data de încheiere a contractului dintre MJ şi Freedom House, Laura Ştefan a fost numită consilier juridic la Direcţia pentru relaţii cu publicul şi evidenţa ONG din MJ şi delegată în funcţia de director al Direcţiei pentru Relaţia cu Ministerul Public şi de Prevenire a Criminalităţii şi Corupţiei. "Cu toate acestea se pare că raporturile de serviciu ale Laurei Oana Ştefan cu MJ sunt anterioare acestui ordin. Astfel, prin adeverinţa 21761 din 2.03.2005 a Direcţiei pentru Resurse Umane se adevereşte că Laura Ştefan, angajată a MJ, are acces în minister începând cu data de 28 februarie 2005. Mai mult, printr-un ordin al ministrului Justiţiei (Monica Macovei) din 2 martie 2005, consilierul ministrului, Laura Ştefan, este delegată să participe la întâlnirea de lucru din 4 martie 2005 organizată de TAIEX.

Totodată, ministrul Chiuariu a susţinut că unii membri ai echipei de experţi propusă de Freedom House erau, de fapt, experţi ai Societăţii Academice Române, altă organizaţie implicată în procedura de licitaţie. Conform informaţiilor de pe site-ul SAR, Suzana Dobre, Laura Simionescu şi Dan Vişoiu fac parte din echipa de expertiză a SAR, iar Emanuel Răuţă (reprezentant desemnat de Freedom House pentru contractul cu diverse instituţii publice pentru realizarea auditului, conform corespondenţei MJ) şi Sorana Pârvulescu (care a solicitat pentru Freedom House diverse documente de la MJ pentru realizarea auditului) au fost membrii în echipa SAR, a explicat Tudor Chiuariu. "Niciunul dintre membrii echipei de experţi propuşi în cadrul procedurii de achiziţie de Freedom House nu este menţionat pe site-ul organizaţiei ca făcând parte din staff-ul acesteia", a afirmat ministrul.

Concluzia lui Chiuariu este că "totul a fost aranjat dinainte, Freedom House avea raportul gata elaborat din 2004, aşa că a depus oferta chiar înainte de a primi invitaţia".

Potrivit acestuia, "nişte prieteni" angajaţi la SAR, "la doamna Mungiu Pipidi, la rândul ei prietenă cu Monica Macovei", au acceptat să fie trecuţi ca experţi în ofertă. "Doamnei Mungiu Pipidi, de obicei foarte atentă cu conflictele de interese ale altora, nu i s-a părut nimic dubios în faptul că două organizaţii aflate într-o procedură de licitaţie folosesc aceiaşi experţi. Faptul că totul a fost pus la punct cu premeditare este întărit de împrejurarea că fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a refuzat să răspundă la trei interpelări venite din partea unor deputaţi care solicitau să prezinte CV-urile experţilor", a subliniat Tudor Chiuariu, precizând că fapta reprezintă infracţiune, potrivit legii răspunderii ministeriale.

El a ţinut să precizeze că printre aşa-zişii experţi implicaţi în elaborarea raportului Freedom House se află şi Tom Gallagher, care pretinde că înţelege realităţile româneşti şi, pe lângă faptul că e imparţial, e foarte dezamăgit de guvernul liberal şi bineînţeles de plecarea Monicăi Macovei.

El a lăsat să se înţeleagă, în finalul declaraţiei, că aşteaptă ca Direcţia Naţională Anticorupţie să se autosesizeze în privinţa modului în care a fost realizat raportul Fredoom House pentru care Ministerul Justiţiei a plătit 39.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici