CSM propune ca mapele profesionale ale magistraţilor să fie transmise Consiliului

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) propune modificare legii astfel încât toate dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor aflate în prezent la alte instituţii să fie transmise Consiliului.

26 afișări
Imaginea articolului CSM propune ca mapele profesionale ale magistraţilor să fie transmise Consiliului

CSM propune ca mapele profesionale ale magistraţilor să fie transmise Consiliului

Termenul de predare a dosarelor profesionale ale magistraţilor este de 90 de zile de la intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale propuse.

"Autorităţile şi instituţiile care, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, au avut atribuţii în ceea ce priveşte păstrarea dosarelor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să le transmită Consiliului Superior al Magistraturii", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii este unica autoritate abilitată să întocmească şi să păstreze dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor şi nu există nicio justificare legală ca dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care în prezent nu mai sunt în funcţie să se afle în păstrarea altor autorităţi, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit documentului citat, păstrarea dosarelor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor este atribuţia exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, fără a se face distincţie între judecătorii şi procurorii care au exercitat aceste funcţii înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi cei care se aflau în funcţii la intrarea în vigoare a acestui act normativ sau cei care au ocupat aceste funcţii după intrarea în vigoare a legii.

Chiar dacă legea nu face distincţie între aceste situaţii, redactarea actuală a făcut posibilă interpretarea în sensul că textul se referă numai la dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care se aflau în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 317/2004 sau au fost numiţi în funcţie în baza acestei legi.

Lipsa unei precizări exprese poate genera confuzii în interpretarea dispoziţiilor art. 33, precizează sursa citată.

Pentru fundamentarea acestei propuneri legislative s-a efectuat un studiu de drept comparat referitor la atribuţia de păstrare a dosarelor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care vizează şase state, respectiv Irlanda, Malta, Polonia, Slovenia, Bulgaria şi Ungaria.

Cu excepţia Irlandei, unde nu se întocmesc şi nu se păstrează dosare profesionale ale magistraţilor, în celelalte cinci state se păstrează astfel de dosare. În Malta, dosarele profesionale sunt păstrate de Administraţia Instanţelor sau de Comisia pentru Administraţia Justiţiei, atunci când un magistrat a fost subiect al investigaţiilor efectuate de această Comisie, respectiv de Procuratura Generală sau Departamentul de Poliţie, în cazul procurorilor.

În Polonia, dosarele profesionale nu se păstrează de către Consiliul Naţional, ci intră în atribuţia preşedinţilor instanţelor, în timp ce în Slovenia, dosarele magistraţilor intră în competenţa Ministerului Justiţiei şi Consiliului Judiciar. În Bulgaria, autoritatea competentă în redactarea şi păstrarea dosarelor profesionale este Consiliul Judiciar Suprem, iar în Ungaria, această competenţă revine Oficiului Consiliului Naţional pentru Justiţie, respectiv Ministerului Justiţiei, pentru judecătorii detaşaţi la Ministerul Justiţiei.

În toate cele cinci state în care se întocmesc şi se păstrează dosare profesionale, informaţiile cuprinse în aceste documente sunt confidenţiale. În cazul Maltei, dosarele pot fi consultate de şeful de departament şi de personalul cu atribuţii în acest domeniu, iar dosarele Comisiei pentru Administrarea Justiţiei pot fi consultate numai de către membrii Comisiei. În Ungaria, informaţiile din dosarele profesionale pot fi furnizate numai unui organ judecătoresc, magistratul având posibilitatea de a nega notificarea datelor solicitate fără acordul său.

Cu excepţia Poloniei, nici unul dintre aceste state nu s-a confruntat cu modificări legislative sau organizaţionale care să stipuleze transferul atribuţiei de păstrare a dosarelor profesionale de la o instituţie la alta. În Polonia, în cazul unei reorganizări a instituţiei, dosarele au fost transferate la instituţia care i-a urmat în drepturi sau la arhivă.

Propunerea Consiliului Superior al Magistraturii va fi înaintată Ministerului Justiţiei în vederea elaborării unei iniţiative legislative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici