EXCLUSIV: Morar avea dreptul să ceară SRI informaţii în legătură cu Corina Voiculescu

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, avea dreptul să ceară SRI informaţii cu privire la Corina Voiculescu, arată o rezoluţie a Parchetului instanţei Supreme semnată de procurorul şef Dan Marius Foitoş, care a şi dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Morar în acest caz.

4 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Morar avea dreptul să ceară SRI informaţii în legătură cu Corina Voiculescu

EXCLUSIV: Morar avea dreptul să ceară SRI informaţii în legătură cu Corina Voiculescu

La dosarul, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1, în care Corina Voiculescu l-a dat în judecată pe şeful DNA, se află o rezoluţie a procurorului şef al Biroului de Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Dan Marius Foitoş, datată 29 anugust 2007.

Procurorul Foitoş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Daniel Morar, pentru abuz în serviciu în urma plângerii formulată de Corina Voiculescu.

În rezoluţie se arată că fiica preşedintelui PC, Corina Voiculescu, a depus în 26 aprilie 2007 o plângere împotriva procurorului şef al DNA, Daniel Morar, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), prin avocaţii săi, solicitând tragerea la răspundere a acestuia pentru abuz în serviciu contra interselor persoanelor.

Corina Voiculescu se plângea de faptul că DNA ar fi trimis o adresă SRI care viza persoana sa, aceasta neavând cunoştinţă ca ar avea calitate procesuală în vreun dosar penal.

Procurorul şef Dan Marius Foitoş arată că reclamanta a fost citată procedural de mai multe ori, pentru a fi audiată în calitate de parte vătămată, însă aceasta nu s-a prezentat.

"Această audiere era cu atât mai importantă cu cât la dosarul cauzei nu a fost depus de către persoana vătămată sau avocaţii împuterniciţi vreo copie a înscrisului (adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie către Serviciul Român de Informaţii), la care făcea referire în plângere", se arată în rezoluţia procurorului Dan Marius Foitoş.

Pe de altă parte, acelaşi procuror susţine că din actele premergătoare efectuate în cauză, la 4 aprilie, a fost consultat dosarul nr. 28/P/2006, înregistrat la DNA, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Dan Voiculescu şi Camelia Voiculescu, şi că în acest dosar Corina Voiculescu nu are nico calitate procesuală, decât aceea de asociat al GRIVCO SRL.

De asemenea, procurorul şef Foitoş precizează că în acest dosar al DNA nu se afla adresa de care aceasta face vorbire.

Chiar şi în aceste condiţii, Foitoş ţine să arate că "existenţa unei astfel de adrese la dosar ar fi putut să fie justificată". El motivează că întrucât DNA avea în lucru un dosar penal referitor la o posibilă infracţiune de spălare de bani derulată prin intermediul Grivco SRL, societate la care are calitate de asociat, inclusiv persoana vătămată, o astfel de solicitare s-ar fi înscris în limitele procesual penale.

Rezoluţia arată că întrucât există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, în legătură cu infracţiunea corupţia, DNA ar fi avut posibilitatea să strângă informaţii, inclusiv de la SRI, cu privire la cei trei membrii ai familiei Voiculescu.

Procurorul invocă în motivarea sa şi prevederile Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

"Astfel, s-a acceptat ca fiind întemeiată posibilitatea restrângerii unor drepturi, inclusiv cele care se circumscriu art. 8 din Convenţie, referitor la respectarea vieţii private şi de familie, în situaţia în care această activitate este legată în general de lupta împotriva criminalităţii, fie că este vorba de cea obişnuită, fie că este vorba despre cea legată de acte de terorism", mai precizează procurorul şef al Biroului de Criminalistică din Parchetul ICCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Dan Marius Foitoş.

"În ceea ce priveşte remarca persoanei vătămate privitoare la faptul că adresa la care face referire în plângere, adresă a cărei existenţă materială nu a putut fi probată, este trimisă unei persoane determinate, respectiv adjunctului şefului SRI Florin Codlea şi nu şefului acestei instituţii, considerăm că acest fapt, nu este de natură să ridice suspiciuni, întrucât între instituţii se foloseşte şi formula adresării directe, în sitaţia în care atribuţiile persoanei respective se circumscriu obiectului solicitărilor făcute", mai arată rezoluţia.

În final, prin rezoluţia procurorului Foitoş se dispune neînceperea urmăririi penale faţă de Daniel Morar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici