Raport GRECO 2021: România are un grad "foarte scăzut" de conformare privind prevenirea corupţiei DOCUMENT

  • GRECO: România are un grad "foarte scăzut" de conformare la recomandările privind prevenirea corupţiei
  • Raport: "GRECO a ajuns la concluzia că actualul nivel de conformare la recomandări rămâne în general nesatisfăcător"
  • GRECO: România a implementat în totalitate doar cinci din 18 recomandări privind prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor
819 afişări
Imaginea articolului Raport GRECO 2021: România are un grad "foarte scăzut" de conformare privind prevenirea corupţiei DOCUMENT

Raportul GRECO

România nu s-a conformat în mod satisfăcător recomandărilor privind prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, constată Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism din cadrul Consiliului Europei (CoE), într-un raport publicat miercuri.
 
"GRECO a ajuns la concluzia că actualul nivel de conformare la recomandări rămâne în general nesatisfăcător", în pofida unor progrese, potrivit Raportului interimar elaborat după evaluarea privind "Prevenirea corupţiei în cazul membrilor Parlamentului, al judecătorilor şi procurorilor".
 
GRECO notează că România a implementat în totalitate doar cinci dintre cele 18 recomandări formulate în urma unei evaluări din 2015 şi în virtutea Regulamentului 34 al procedurii de evaluare lansată în 2017 privind reformele în domeniul judiciar.
 
"Trebuie să amintim că, în raportul de evaluare, GRECO a adresat 13 recomandări României. În Raportul interimar de evaluare, GRECO a concluzionat că patru recomandări (recomandările v, vii, x şi xii) au fost implementate satisfăcător. Trei recomandări (ii, viii şi xi) au rămas implementate parţial, iar şase (i, iii, iv, vi, ix şi xiii) au rămas neimplementate. Regulamentul 34 a adăugat alte cinci recomandări, dintre care una (recomandarea iv) a fost implementată satisfăcător în evaluarea efectuată după raportul privind Regulamentul 34. Restul recomandărilor (i, ii, iii şi v) nu au fost implementate (...)", constată raportul GRECO, vizualizat de agenţia MEDIAFAX.
 
"În general, autorităţile par a fi determinate să inverseze sau să abandoneze multe dintre reformele judiciare controversate, o evoluţie salutată foarte mult şi susţinută de GRECO. Totuşi, dat fiind că două proiecte legislative importante sunt într-o etapă iniţială de dezvoltare şi având în minte faptul că cele mai multe recomandări formulate de GRECO în privinţa membrilor Parlamentului nu au fost abordate, GRECO poate doar să evidenţieze că gradul de conformare rămâne foarte scăzut. Doar cinci dintre cele 18 recomandări au fost implementate satisfăctor sau au fost abordate în mod satisfăcător", subliniază raportul. 
 
În contextul concluziilor actualului raport de evaluare, Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO) îl invită pe preşedintele Comisiei Statutare să îi trimită o scrisoare reprezentantului permanent al României la Consiliul Europei (CoE) prin care să îi atragă atenţia asupra neconformării faţă de recomandările relevante.

Raportul GRECO abordează şi problema Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

"GRECO notează că instanţa constituţională a stabilit că prevederile Legii nr. 304/2004, care plasaseră Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în afara structurii ierarhice a Parchetului sunt neconstituţionale întrucât îi permiteau procurorului-şef să revoce apeluri formulate la instanţe superioare prin alte servicii ale procuraturii, inclusiv prin intermediul procurorului general, în cazuri de corupţie. GRECO notează că această evoluţie profund îngrijorătoare, criticată în raportul de evaluare, a fost acum inversată. GRECO salută şi elaborarea unor propuneri legislative în sensul desfiinţării formale a Secţiei, aşa cum solicita recomandarea. Ţinând cont de faptul că aceste proiecte au fost deja prezentate Parlamentului, GRECO acceptă că această recomandare a fost parţial soluţionată. Însă GRECO încearcă să se familiarizeze cu textul proiectului de lege, pentru ca acesta să asigure conformarea cu recomandarea", subliniază raportul.

GRECO a formulat o serie de recomandări privind transparenţa procecesului legislativ, elaborarea unui cod de conduită pentru membrii Parlamentului, inclusiv în privinţa relaţiilor cu grupuri de lobby. De asemenea, GRECO a recomandat îmbunătăţirea sistemului imunităţii parlamentare. În plus, GRECO a recomandat ca sistemul judiciar să fie mai activ în reacţiile privind riscuri la adresa integrităţii judecătorilor şi procurorilor.
 

Raportul GRECO

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici