Strada Pajurei din sectorul 1 al Capitalei se transformă în weekend în zonă pietonală

„Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană" revine în weekend pe Calea Victoriei şi se extinde pe strada Pajurei cu activităţi sportive, ateliere şi spectacole.

276 afișări
Imaginea articolului Strada Pajurei din sectorul 1 al Capitalei se transformă în weekend în zonă pietonală

Strada Pajurei din sectorul 1 al Capitalei se transformă în weekend în zonă pietonală

Urmează o nouă serie de spectacole de teatru, poveşti legate de lumea ghicitorilor şi lumea magiei, ateliere pentru copii, workshopuri de pictură şi expoziţii, pe Calea Victoriei, sâmbătă şi duminică.

În premieră, strada Pajurei din sectorul 1 al Capitalei se transformă în zonă pietonală, între strada Presei şi strada Făurei, şi devine scena unui program amplu, destinat publicului de toate vârstele: de la activităţi sportive, zone de joacă şi mişcare, momente de dans, jocuri interactive, spectacole muzicale sau de magie până la spectacole de teatru pentru copii şi ateliere de creaţie.

Zone pietonale „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană" / 16-17 septembrie 2023:

- Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între orele 10:00 şi 22:00

- Strada Pajurei, Sector 1, între strada Presei şi strada Făurei, între orele 10:00 şi 21:00.

Sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 17.00, traseul pietonal de pe Calea Victoriei, în zona Statuii Iuliu Maniu, va fi animat de spectacolul „Magia ghicitorilor" al Teatrului „Ion Creangă", o poveste despre lumea ghicitorilor şi lumea magiei cu actorii Oliviu-Cristian Bughiu şi Cezar Vlad Popescu.

De la ora 18.00, personajele caragialeşti, interpretate de actorii Mihaela Mihăescu (Miţa Baston), Ioana Flora (Didina Mazu), Cristi Toma (Iordache), Mihai Răzuş (Iancu Pampon), Mihai Baranga (Nae Girimea), Dragoş Muşat (Crăcănel), Vasile Calofir (Catindatul), Ionel Niţulescu (Ipistatul) prind viaţă în spectacolul-lectură interactiv „D᾿ale carnavalului", prezentat pe trotuarul din faţa Parcului „Nicolae Iorga", în cadrul proiectului artistic „Ochii minţii".

Întâlnirile copiilor cu artiştii Teatrului de Animaţie Ţăndărică în faţa Muzeului Naţional de Artă al României continuă şi în acest weekend cu noi momente artistice cu marionete şi păpuşi.

Duminică, 17 septembrie, de la ora 18.00, pe trotuarul din faţa Parcului „Nicolae Iorga", aventurile pline de umor din celebra piesă a lui Ion Luca Caragiale - „O noapte furtunoasă", sunt puse în scenă într-un spectacol de teatru savuros jucat de actorii: Ioana Flora (Veta), Mihaela Mihăescu (Ziţa), Cristi Toma (Chiriac), Mihai Baranga (Jupân Dumitrache), Mihai Răzuş (Ipingescu), Dragoş Muşat (Spiridon), Andrei Vasilescu (Rică Venturiano) şi Ionel Niţulescu (Mitocanul-Pastramagiul), în cadrul proiectului „Ochii minţii".

Iar, pe 16 şi 17 septembrie, Casa Filipescu - Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti îşi aşteaptă vizitatorii în intervalul orar 10.00 – 17.30 cu expoziţiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute", „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani" şi „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani".

În plus, strada Pajurei, ȋntre Str. Presei şi Str. Făurei, devine centrul de atracţie al locuitorilor cartierului, cu două zile pline de evenimente. Programul celor două zile începe pe strada Pajurei, de la ora 10.00, cu ateliere de creaţie, activităţi sportive, zone de joacă şi mişcare şi continuă până la ora 21.00 cu jocuri interactive, ateliere de manualitate şi motricitate fină, spectacole interactive de magie sau sesiuni de dans.

Seara zilei de sâmbătă se va încheia cu spectacolul muzical – umoristic „Terapie prin râs" susţinut de artiştii Companiei Teatrale Vouă, iar cea de-a doua zi a weekendului este completată cu spectacole de teatru pentru copii şi de păpuşi. Teatrul Excelsior le-a pregătit celor mici o minunată întâlnire cu personajele uneia dintre cele mai cunoscute poveşti - „Cei trei purceluşi", Biblioteca Metropolitană Bucureşti va continua cu un spectacol de teatru de păpuşi, iar Tzitzi Poc pune în scenă spectacolul-atelier „De ce sunt un dinozaur", destinat copiilor între 3 şi 8 ani, eveniment care se numără printre proiectele câştigătoare ale Apelului deschis pentru completarea programului artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană."

Şcoala de Artă Bucureşti invită publicul la expoziţii de pictură, colaje, grafică, design vestimentar, decoraţiuni interioare. De asemenea, sâmbătă, 16 septembrie, publicul este invitat să participe şi la workshopul pictură „Cunoaşterea tehnicilor de pictură în acuarelă" la sediul din sectorul 4 al Capitalei, pe strada Cuza Vodă nr. 100. Expoziţiile pot fi vizitate în intervalul orar 10.30 - 21.30.

În ce priveşte restricţiile, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.

În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise", traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Pe Strada Pajurei, vineri, traficul rutier va fi restricţionat între strada Presei şi strada Făurei începând cu ora 23:00 şi se va relua, luni, 18 septembrie, începând de la ora 06:00 dimineaţa.

De asemenea, linia 86 va funcţiona pe un traseu modificat în ambele sensuri comun cu linia 97, de la intersecţia Bd. Bucureştii Noi / Str. Pajurei, pe Bd. Bucureştii Noi, până la terminalul „Străuleşti".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici