A murit astronautul Alan Bean, cel de-al patrulea om care a păşit pe Lună | FOTO, VIDEO

A murit astronautul Alan Bean, cel de-al patrulea om care a păşit pe Lună, la vârsta de 86 de ani. Alan Bean a fost membru al echipajului misiunii Apollo 12 din 1969 şi a stat efectiv 31 de ore Lună.

1129 afişări
Imaginea articolului A murit astronautul Alan Bean, cel de-al patrulea om care a păşit pe Lună | FOTO, VIDEO

A murit astronautul Alan Bean, cel de-al patrulea om care a păşit pe Lună | FOTO, VIDEO

NASA şi membrii familiei au anunţat că Alan Bean a murit sâmbătă, la Houston, după o scurtă boală. 

Bean a fost pilotul modulului lunar de pe Apollo 12, care a făcut a doua aselenizare pe Lună. Apoi a condus echipajul către prima staţie spaţială din SUA, Skylab, în ​​1973. În acea misiune, el a orbitat în jurul Pământului timp de 59 de zile, un record mondial la vremea respectivă, relatează The Guardian.

În total astronautul a petrecut 69 de zile în spaţiu, inclusiv 31 de ore pe lună. Doar 12 persoane au pus piciorul pe solul selenar, iar Alan Bean şi-a lăsat amprentele într-o regiune numită Oceanul de Furtuni, la patru luni după ce Neil Armstrong a devenit primul om care a păşit pe Lună, în misiunea istorică Apollo 11 din iulie 1969.

După cariera de astronaut, Alan Bean a devenit pictor. Tablourile lui au evocat experienţele ca astronaut, iar familia sa povesteşte că îşi „semna” deseori picturile cu „urme de cizme lunare”, similare celor pe care le-a lăsat el însuşi pe suprafaţa Lunii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici