Locul din România căutat de toţi bogaţii Europei. Cum arată în prezent

Staţiunea Băile Herculane, aşezată într-un loc magnific, în Munţii Cernei, unde europeni din toate colţurile veneau să vadă minunea băilor termale construite de aristocraţii romani, este astăzi o ruină.

7746 afișări
Imaginea articolului Locul din România căutat de toţi bogaţii Europei. Cum arată în prezent

Acesta era locul din România căutat de toţi bogaţii Europei. Cum arată în prezent (Imagine: primaria-baileherculane.ro)

Drumuri rupte, pline de gropi, praf, indicatoare îndoite şi clădiri cu poveşti impresionante acoperite cu plase de protecţie, aşa arată Băile Herculane.

Legenda spune că marele erou Hercule s-a oprit aici pentru a se odihni şi pentru a se spăla în băile romane, cunoscute de-a lungul şi de-a latul imperiului în timpul celor 165 de ani de ocupaţie a Daciei.

În timpul regimului comunist s-au construit numeroase hoteluri precum Roman, Hercule, Afrodita, Minerva sau Diana. La câţiva ani după revoluţie, străzile şi aleile s-au umplut de pensiuni, mai mici sau mai mari, mai albe sau mai colorate. Herculane părea să îşi revină: lumea nu mai venea doar pentru tratamente iar tinerii începeau să petreacă tot mai multe vacanţe acolo. Chiar şi ceva străini, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a pune pe picioare, câteva luni pe an, economia micii localităţi.

La sfârşitul anilor 2000, însă, lipsa unui plan de reabilitare şi dezinteresul autorităţilor regionale au început să se facă simţite. Dacă în restul ţării se mai făceau ceva progrese, se mai reparau drumuri şi se mai construiau poduri, aici timpul parcă stătea în loc. Doar statuia lui Hercule, emblema unui loc pe care altădată doar cei puţini îşi permiteau să-l vadă, stă neatinsă, parcă, de anii ce trec.

Află mai multe pe Business Magazin

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici