Actorul Ben Affleck s-a internat pentru a treia oară la dezalcoolizare

Ben Affleck s-a internat joi pentru a treia oară într-o clinică pentru a-şi trata dependenţa de alcool şi de data aceasta se pare că are în vedere o şedere mai îndelungată, arată publicaţia americană TMZ.

434 afișări
Imaginea articolului Actorul Ben Affleck s-a internat pentru a treia oară la dezalcoolizare

Sursa foto: Twitter @people

Potrivit presei din Statele Unite, actorul s-a internat după o intervenţie pusă la cale de fosta sa soţie, actriţa Jennifer Garner, la locuinţa lui Affleck din California. Actorul a fost de acord că are nevoie de ajutor şi a acceptat să se interneze după o simplă discuţie, spun sursele TMZ. Problemele cu alcoolul au început pentru Affleck încă din 2001 când a fost internat pentru prima dată. La finalul anului 2017, actorul participa într-un alt program dedicat depăşirii dependenţei de alcool.

Affleck şi Garner au trei copii, două fiice şi un fiu. Au fost căsătoriţi din 2005 până în 2017.

Cel mai recent rol în care Affleck a apărut pe ecrane este cel al lui Batman în "Liga Dreptăţii/ Justice League", lansat în 2017.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici