Alicia Keys este însărcinată

Cântăreaţa şi compozitoarea americană Alicia Keys este însărcinată cu primul ei copil şi intenţionează să se căsătorească cu iubitul ei, la sfârşitul acestui an, potrivit mai multor tabloide americane.

75 afișări
Imaginea articolului Alicia Keys este însărcinată

Alicia Keys este însărcinată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Alicia Keys, în vârstă de 29 de ani, se află în aceste zile în turneu în Europa şi urmează să cânte, în iunie, la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din Africa de Sud. Nu se cunoaşte pentru moment data la care se va naşte primul copil al artistei americane.

Alicia Keys este logodită cu rapperul şi producătorul muzical Swiss Beatz, în vârstă de 31 de ani, care are un fiu din prima lui căsătorie. Potrivit presei americane, cei doi muzicieni se vor căsători în cadrul unei ceremonii private.

Alicia J. Augello-Cook, născută pe 25 ianuarie 1981, cunoscută sub numele de Alicia Keys, este actriţă şi cântăreaţă americană de R&B, soul şi neo-soul. Până în prezent, Alicia Keys a vândut peste 25 de milioane de albume şi a câştigat în repetate rânduri premii internaţionale de prestigiu - 11 Grammy, 11 Billboard Awards şi trei American Music Awards.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici