Apocalipsa, prezentă de aproape un secol în cinematografia internaţională

Război atomic, asteroid, pandemie - indiferent de felul în care va dispărea lumea, se pare că cinematografia mondială l-a imaginat deja, iar Apocalipsa, sursă majoră de efecte speciale hollywoodiene, pare să fi devenit de curând şi un subiect preferat al filmelor de autor.

292 afişări
Imaginea articolului Apocalipsa, prezentă de aproape un secol în cinematografia internaţională

Apocalipsa, prezentă de aproape un secol în cinematografia internaţională (Imagine: captură video/ Melancholia)

În contextul în care 21 decembrie riscă să devină cea mai recentă dată calendaristică ce are toate şansele să îi dezamăgească pe partizanii Apocalipsei, organizatorii evenimentului Forum des Images, ce are loc la Paris, au selecţionat 80 de lungmetraje şi scurtmetraje din toată lumea, pentru un ciclu special de proiecţii despre sfârşitul lumii. Acest ciclu va debuta pe 12 decembrie şi va dura o lună.

"Am fi putut face două luni de proiecţii fără probleme", afirmă Isabella Vanini, care a alcătuit programul evenimentului. "Spectatorii vor putea să vadă filme despre catastrofe, cu efecte speciale absolut impresionante, filme de autor, realizate cu puţine mijloace tehnice, dar şi filme în alb-negru, fără dialog. Ei vor putea să vadă şi comedii, pseudo-documentare şi filme SF", a spus aceasta.

Nu doar Hollywoodul se pricepe la astfel de filme. "Pe un teren ondulat, cu măşti de gaze pe faţă, oricine poate să facă un film experimental despre Apocalipsă care să transmită un mesaj foarte puternic", a adăugat Isabella Vanini.

În ultimii ani, în cinematografia mondială pare să fi apărut un nou gen: filmele intimiste, nu atât despre sfârşitul lumii, cât despre felul în care individul îl percepe, precum "Melancholia", de Lars von Trier, "Take Shelter", de Jeff Nichols, şi "4:44 Last Day on Earth".

Acesta din urmă, regizat de Abel Ferrara, "este o Apocalipsă de cameră, dar care povesteşte în fond ceva foarte simplu. Există tot timpul lumi care se sfârşesc, cineva care moare, care închide ochii, care adoarme", explică filosoful Peter Szendy, autorul proiectului "L'Apocalypse-Cinéma".

Isabelle Vanini a remarcat, totodată, acest "val recent de filme de autor, care este absolut neaşteptat".

"Spectatorul nu mai are de-a face cu o superproducţie care îi distruge lumea la scară mare, ci cu un cinema care merge mai în profunzime, care îşi acordă timp, iar acest detaliu face ca cele filme să fie foarte puternice", a mai spus aceasta.

Angoasele epocilor

Armaghedonul a debutat pe marele ecran în Franţa, în 1931, odată cu filmul "La fin du monde", de Abel Gance, un lungmetraj pacifist despre o cometă care se îndreaptă spre Terra.

"Erau anii '30, iar lumea se temea de un nou conflict, care urma să se producă odată cu Al Doilea Război Mondial", afirmă Isabelle Vanini.

După Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece şi Apocalipsa nucleară au alimentat imaginaţia regizorilor, începând cu Stanley Kubrick şi a lui satiră "Dr. Strangelove" (1964).

"Nu este doar cinema de divertisment. Astfel, sunt regăsite marile angoase ale epocii, criza din 1929, teama nucleară şi Războiul Rece", a adăugat Isabelle Vanini.

Aceeaşi teamă este uneori prea puternică. În 1965, "The War Game", de Peter Watkins, filmul condamnat de BBC pentru că prezenta efectele pe care un război atomic le-ar avea asupra Marii Britanii, a rămas timp de 20 de ani în arhive, fără să fie prezentat, întrucât a fost considerat ca fiind mult prea tulburător.

Angoasele de astăzi sunt mai mult asociate cu mondializarea, un domeniu favorabil pandemiilor, aşa cum îşi imaginează Steven Soderbergh în "Contagion: Pericol nevăzut" (2011) sau, deja, în 1995, Terry Gilliam, în "Armata celor 12 maimuţe".

Nu trebuie uitate nici ravagiile inspirate de încălzirea globală, precum noua eră glaciară din foarte hollywoodianul "The Day After Tomorrow - Unde vei fi poimâine?", de Roland Emmerich, şi coşmarul de după dezastrul ecologic din "Drumul/ The Road", ce prezintă povestea unui tată şi fiul său care traversează o Americă decimată.

După "Mad Max" din 1979, tema supravieţuitorului pare să fi devenit una foarte iubită de cea de-a şaptea artă: "Oamenii se trezesc, lumea e distrusă, au rămas puţini oameni. Ce fel de societate vom reconstrui?", rezumă Isabelle Vanini.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici