Aroma de cafea, cea mai bună metodă de a scăpa de oboseală

O ceaşcă de cafea proaspăt măcinată este foarte utilă multor oameni pentru a-i trezi dimineaţa, însă cercetătorii japonezi cred că aroma boabelor este suficientă pentru a alunga somnul din creier, potrivit unui studiu preluat de dailymail.co.uk.

238 afișări
Imaginea articolului Aroma de cafea, cea mai bună metodă de a scăpa de oboseală

Aroma de cafea, cea mai bună metodă de a scăpa de oboseală (Imagine: www.dailymail.co.uk)

Cercetătorii cred că aroma boabelor proaspăt măcinate şi nu băutura în sine alungă somnul şi oboseala din creier.

Experţii spun că substanţele chimice extrase din cafea şi răspândite în aer pot constitui o metodă de a revigora persoanele obosite.

Potrivit sursei citate, cercetătorii de la Universitatea din Tsukuba, Japonia, au ţinut 16 cobai treji, timp de 24 de ore, după care i-au expus la aroma boabelor de cafea.

Specialiştii au descoperit apoi, în urma analizelor creierului acestora, că mirosul cafelei a impulsionat activitatea unor gene cheie care promovează supravieţuirea celulelor în organism şi reduc anxietatea.

Profesorul Yoshinori Masuo, coordonator al studiului, este de părere că aroma cafelei este suficientă pentru a elimina o parte din stresul provocat de lipsa de somn şi oboseală.

"Este oare mai bine să miroşi boabele de cafea, şi orice alt aliment a cărui aromă are efecte similare, decât să bei cafea? Sunt necesare mai multe studii pentru a stabili acest lucru", a indicat Masuo.

Studiul a fost publicat în revista New Scientist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici