Ashton Kutcher a pariat că o scoate pe Jennifer Aniston la o întâlnire

Actorul Ashton Kutcher l-a întrebat, mai demult, pe Brad Pitt dacă poate să o invite la o întâlnire pe soţia sa de atunci, Jennifer Aniston, pentru a câştiga un pariu, informează contactmusic.com.

39 afișări
Imaginea articolului Ashton Kutcher a pariat că o scoate pe Jennifer Aniston la o întâlnire

Ashton Kutcher a pariat că o scoate pe Jennifer Aniston la o întâlnire (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kutcher a invitat-o pe Aniston la întâlnire, dar actriţa l-a refuzat.

Conform Toronto Sun, Kutcher a fost îndrăgostit de Aniston când era în liceu şi avea salvate fotografii cu actriţa pe calculator.

La un moment dat, Kutcher a pus un pariu cu un prieten de-al lui că o va invita pe Aniston la cină, iar când cariera sa a început să prindă avânt, actorul i-a făcut o propunere în acest sens iubitului acesteia de la acea dată, Brad Pitt.

"Am făcut un pariu cu un prieten. Aveam cam 17 ani. I-am spus «Pun pariu pe 1.000 de dolari că la un moment dat o să ies la întâlnire cu Jennifer Aniston». După vreo patru - cinci ani, chiar m-am întâlnit cu Jennifer Aniston şi ea era căsătorită cu Brad Pitt atunci. Aşa că i-am cerut permisiunea lui Brad Pitt să o invite pe soţia sa la o întâlnire", a declarat Kutcher. Cu toate acestea, Aniston l-a refuzat.

Jennifer Aniston, devenită celebră cu rolul lui Rachel Green din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends", care i-a adus un premiu Emmy şi un Glob de Aur, a fost căsătorită cu Brad Pitt, timp de patru ani şi jumătate, cei doi divorţând în 2005.

Ashton Kutcher, în vârstă de 31 de ani, starul serialului "That 70's Show" şi prezentatorul şi producătorul emisiunii TV "Punk'd", este, din 2005, soţul actriţei Demi Moore, în vârstă de 47 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici