Asistenta personală a Rebekăi Brooks, arestată în ancheta privind interceptările de la News of The World

Fosta asistentă personală a Rebekăi Brooks, fostul redactor-şef al News of The World, a fost arestată în cadrul anchetei privind interceptările telefonice, informează presa britanică.

140 afișări
Imaginea articolului Asistenta personală a Rebekăi Brooks, arestată în ancheta privind interceptările de la News of The World

Asistenta personală a Rebekăi Brooks, arestată în ancheta privind interceptările de la News of The World (Imagine: Shutterstock)

Scotland Yard a anunţat arestarea unei femei de 47 de ani la domiciliul acesteia din Essex, la vest de Londra. Persoana arestată este suspectată de obstrucţionarea justiţiei.

Poliţia nu a dezvăluit identitatea suspectei, dar, potrivit presei, este vorba de Cheryl Carter, fosta asistentă personală a Rebekăi Brooks.

Rebekah Brooks a fost redactor-şef al publicaţiei News of the World (NOTW) în perioada 2000 - 2003, înainte de a prelua din 2009 conducerea News International, filiala britanică a trustului News Corporation, al lui Rupert Murdoch. Ea a demisionat din funcţia de preşedinte al grupului media în iulie 2010, pe fondul scandalului interceptărilor telefonice.

Cheryl Carter este suspectată că a şters mai multe mailuri ale angajaţilor grupului News International. Ea este a 17-a persoană arestată în ancheta privind interceptările telefonice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici