Astronomul român Ciprian Vîntdevară a reuşit să surpindă nebuloasa Cap de Maimuţă într-o fotografie spectaculoasă

  • Nebuloasa Cap de Maimuţă a fost fotografiată de astronomul român Ciprian Vîntdevară
  • Fotografia spectaculoasă surpinde nebuloasa aflată la 6.400 de ani lumină
2517 afișări
Imaginea articolului Astronomul român Ciprian Vîntdevară a reuşit să surpindă nebuloasa Cap de Maimuţă într-o fotografie spectaculoasă

sursă foto: facebook Ciprian Vîntdevară

Recunoaşte că şi tu ai fredonat piesa „A sky full of stars”, a celor de la Coldplay, şi ţi-ai imaginat cerul înstelat sau că pluteşti printre stele la mii de ani lumină, fie că eşti sau nu pasionat de astronomie.

Îţi arăt acum o fotografie spectaculoasă a nebuloasei Cap de Maimuţă, pe care ai putea să o priveşti ore în şir: un loc în care se formează stelele. 

Fotografia a fost realizată de cel mai cunoscut astronon român, gălăţeanul Ciprian Vîntdevară, la Observatorul Astronomic din Bârlad. El îţi spune că dacă ar fi să te uiţi prin telescop la această nebuloasă nu ar fi la fel de spectaculoasă, însă cu echipamente speciale pot fi realizate fotografii ca cea pe care a făcut-o el.

„Acolo este un nor de gaz stelar şi de elemente chimice, format din hidrogen, oxigen. Am folosit nişte filtre, sigur, după achiziţie a urmat procesarea, adică prelucrarea imaginii pentru că imaginile brute nu arată foarte bine. Am stat cu telescopul cam 2 ore. Deci telescopul a rămas fix pe obiectul respectiv cam circa 2 ore, după asta a mai urmat vreo 2-3 ore de prelucrare. Deci, să zicem aşa un timp de 5-6 ore de lucru doar pe obiectul respectiv”, povesteşte Ciprian Vîntdevară, coordonatorul Observatorului Astronomic Bârlad.

Fotografia acestei nebuloase a reuşit să o facă destul de repede, îţi spune coordonatorul Observatorului Astronomic din Bârlad. La alte imagini lucrează luni sau chiar ani de zile.

Despre nebuloasa Cap de Maimuţă îţi mai spun că este un nor mare de gaz ionizat în care se formează stele noi şi este situată în constelaţia Orion, la aproximativ 6.400 de ani lumină.

În 2014, când s-au împlinit 24 de ani de la lansarea Telescopulului Spaţial Hubble al NASA, astronomii au sărbătorit capturând imagini în infraroşu cu nebuloasa Cap de Maimuţă. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici