Beyoncé şi Jay-Z, desemnaţi cele mai influente personalităţi din industria muzicală actuală

Cântăreaţa Beyoncé şi soţul ei, Jay-Z, au fost desemnaţi cele mai influente personalităţi din industria muzicală, în topul Power 100 realizat de editorii revistei Billboard, care au analizat cota de piaţă, veniturile şi alte date pentru întocmirea listei finale.

197 afișări
Imaginea articolului Beyoncé şi Jay-Z, desemnaţi cele mai influente personalităţi din industria muzicală actuală

Beyoncé şi Jay-Z (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP )

Cei doi artişti şi-au fondat propriile companii - Beyonce's Parkwood Entertainment, respectiv Roc Nation, creată de Jay-Z, informează bbc.co.uk.

Beyoncé şi Jay-Z s-au căsătorit în 2008 şi au împreună o fetiţă, Blue Ivy.

Lucian Grainge, directorul general al Universal Music Group, şi Coran Capshaw, fondatorul Red Light Management, sunt următorii clasaţi în topul anual al celor mai înfluente persoane în industria muzicală americană.

Pe primele zece poziţii se situează, în ordine, Michael Rapino, directorul general al Live Nation Entertainment, Martin Bandier, preşedintele şi directorul general al Sony/ ATV Music Publishing, Doug Morris, preşedintele şi directorul general al Sony Music Entertainment, Irving Azoff, preşedintele şi directorul general al Azoff MSG Entertainment, Len Blavatnik, vicepreşedinte şi proprietar al Warner Music Group, Rob Light, managing partner la Creative Artists Agency, şi Jimmy Iovine, preşedinte al Interscope Geffen A&M şi cofondatorul şi directorul general al Beats Electronics.

De asemenea, Scooter Braun, care este impresarul mai multor artişti, printre care Justin Bieber, Ariana Grande, Martin Garrix şi Tori Kelly, se situează pe locul al 33-lea în acest top.

Producătorul de televiziune britanic Simon Cowell se situează pe locul al 58-lea, în timp ce fostul său coleg de la ediţia americană a emisiunii "X Factor" LA Reid, se află pe locul al 56-lea.

Topul îi include şi pe producătorul muzical Dr Luke şi pe directorul general al Spotify, Daniel Ek.

Topul Billboard Power 100 se află la cea de-a treia ediţie şi este alcătuit cu scopul de a-i identifica pe cei mai influenţi producători din industria muzicală actuală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici