Observațiile au fost realizate de o echipă a Institutului de Științe Spațiale (INFLPR – Subsidiar), formată din Maximilian și Eliza Teodorescu, utilizând instrumente echipate cu filtre optice pentru linia H-alfa a hidrogenului (656,28 nm), potrivit unui comunicat remis joi de Autoritatea Națională pentru Cercetare.
Potrivit analizei, filamentul solar se întindea pe circa 350.000 km, iar materia expulzată s-a propagat cu o viteză de aproximativ 140 km/s (aprox. 500.000 km/h). Tornada solară asociată, activă timp de trei zile, a atins o înălțime de 160.000 km.
Reprezentanții Institutului de Științe Spațiale au precizat că datele obținute contribuie la înțelegerea ciclului solar și a efectelor asupra mediului spațial terestru, dar subliniază și valoarea vizuală a imaginilor, care „oferă publicului o experiență directă a respirației Soarelui”.